Rayo – Real Madrid 2-3. Oaspeţii au întors rezultatul cu ajutorul dublei lui Bale
Real Madrid a obţinut a noua victorie consecutivă în La Liga, 3-2 pe Rayo Vallecano, în deplasare, la capătul unui meci care a început foarte prost pentru echipa lui Zinedine Zidane.
Venită pe Vallecas după opt victorii la rând, oaspeţii s-au văzut conduşi cu 2-0 după doar un sfert de oră.
Bale a avut prima ocazie, în minutul 3, când a şutat în bară de la marginea careului, dar scorul a fost deschis de Rayo, prin Adri Embarba, care a înscris în minutul 7, după o acţiune foarte bună a lui Bebe.
Gazdele şi-au majorat avantajul în minutul 14, graţie reuşitei lui Miku, ajuns la a opta reuşită din acest sezon.
Trupa lui Zinedine Zidane a început cursa de urmărire în minutul 35. Gareth Bale a marcat cu capul după un corner şi a relansat meciul.
Totuşi, cu puţin timp înainte de pauză, Zidane a primit o nouă lovitură. Benzema s-a accidentat şi a fost nevoit să părăsească terenul.
Înlocuitorul francezului, Lucas Vazquez, avea să restabilească egalitatea la şapte minute de la reluare, tot cu o lovitură de cap, după centrarea foarte bună a lui Danilo.
Răzvan Raţ a revenit pe teren într-un meci de La Liga după cinci luni, în minutul 78, însă internaţionalul român s-a remarcat doar printr-un galben încasat cinci minute mai târziu.
În acel moment, Real trecuse deja în avantaj, prin Bale, care a reuşit dubla în minutul 81, după o greşeală a lui Embarba. Galezul a ajuns la 18 goluri în Primera, în acest sezon.
Real Madrid a reuşit, astfel, să obţină primul său succes din ultimii 85 de ani după ce a fost condusă cu 2-0 în primul sfert de ora al unui meci de campionat.