Real Madrid - FC Barcelona 2-3. Messi a adus victoria catalanilor în prelungiri. Lupta pentru titlu, relansată
Lionel Messi a ajutat-o pe FC Barcelona să câştige cu 3-2 pe Santiago Bernabeu şi să relanseze lupta pentru titlu în La Liga. Argentinianul a reuşit o dublă, iar golul victoriei l-a marcat la ultima fază, după un contraatac ucigător. Cele două mari rivale sunt la egalitate de puncte, însă Real Madrid are un meci mai puţin disputat.
La nici două minute de la startul El Clascio, Real a cerut penalty, după un duel între Umtiti şi Cristiano Ronaldo.
Prima ocazie a catalanilor a avut-o Luis Suarez, iar replica gazdelor a venit prin Benzema. Messi i-a dat emoţii lui Luis Enrique. A fost umplut de sânge de un cot aplicat de Marcelo, dar brazilianul nu a fost sancţionat.
Primul gol al meciului a venit în minutul 28, când Casemiro a înscris din apropiere, dar echipa lui Zinedine Zidane s-a aflat în avantaj doar cinci minute. Messi nu a putut fi oprit de apărătorii Realului şi a devenit cel mai bun marcator din istoria El Clasico în La Liga.
ter Stegen a intervenit foarte bine la un şut al lui Modric şi scorul a rămas 1-1 după prima repriză, una plină de evenimente.
Portarul catalanilor a mai apărat o dată şi în faţa lui Kroos, imediat după pauză. La poarta "galacticilor", Paco Alcacer, aflat la debutul în El Clasico, a ratat incredibil în minutul 56. Navas i-a refuzat apoi golul lui Pique, iar Cristiano Ronaldo a ratat singur cu portarul, dintr-o poziţie ideală.
În minutul 73, Rakitic a adus-o pe Barca în avantaj, iar finalul de meci a devenit şi mai complicat pentru Real, după eliminarea lui Sergio Ramos, în urma unei intrări dure la Messi.
Pique putea să majoreze avantajul catalanilor, dar Navas a avut o nouă intervenţie providenţială. La cealaltă poartă, intrat pe teren în locul lui Benzema, James Rodriguez a avut nevoie de doar trei minute pentru a restabili egalitatea.
La ultima fază, Barcelona a lovit pe contraatac, iar Messi a adus victoria pentru echipa lu Luis Enrique cu golul numărul 500 al carierei în toate competiţiile.
După victoria cu 3-2 pe terenul rivalei, Barca a egalat-o la puncte pe Real Madrid în fruntea clasamentului şi continuă să spere la un nou titlu.