Zidane l-a sunat şi l-a convins! Cel mai scump transfer din istorie, aşteptat cu sufletul la gură
23.06.2017, 09:21Trecerea lui Kylian Mbappe de la Monaco la Real Madrid pare cea mai importantă mutare a acestei perioade de mercato, iar șansele să se realizeze devin din ce în ce mai mari, lucru care a fost confirmat și de prestigiosul cotidian L`Equipe.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
Francezii susțin că Mbappe a fost contactat de nimeni altul decât Zinedine Zidane, antrenorul grupării de pe Santiago Bernabeu, iar rolul tehnicianului pentru aducerea conaționalului său pare unul decisiv.
Astfel, Zidane l-ar fi asigurat pe atacantul de 18 ani că dacă va ajunge la gruparea blanco va avea parte de multe minute pe teren încă din primul sezon, chiar dacă în ofensiva ”galacticilor” se află Karim Benzema.
L'Equipe merge chiar și mai departe: după ce Zidane i-ar fi transmis internaționalului francez că îl va transforma într-un star, Florentino Perez ar fi dispus chiar să se despartă de unul dintre starurile tridentului BBC, Benzema, Bale sau chiar și Ronaldo.
”Real Madrid a încercat să mă transfere încă de când aveam 14 ani. Să vedem ce se va întâmpla, trebuie să analizăm ofertele și să vedem ce se va întâmpla la club, pentru că am un contract, nu sunt jucător liber", a declarat Kylian Mbappe, la finalul meciului Franța - Anglia 3-2.
Dacă nu au reușit să îl aducă în 2012, madrilenii forțează acum mutarea cu oferte care l-ar transforma pe Mbappe în cel mai scump fotbalist al tuturor timpurilor. 135 de milioane de euro este ultima sumă vehiculată în Spania pentru transferul-record.
În vârstă de doar 18 ani, Mbappe vine după un sezon 2016-2017 fabulos, încheiat cu 26 de goluri marcate şi 14 pase decisive oferite în 44 de partide jucate în toate competiţiile.
Mbappe este vânat de aproape toate marile echipe ale Europei, motiv pentru care AS Monaco se află într-o poziţie de forţă la negocieri.
Etichete: real madrid , zidane , mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...