Telenovela Neymar continuă. Brazilianul nu şi-a prelungit contractul cu Barcelona
21.06.2016, 11:13Negocierile de prelungire a contractului lui Neymar cu Barcelona, purtate de câteva luni, nu au ajuns nici acum la o concluzie, iar jurnaliştii de la Marca îl consideră vinovat pentru acest lucru pe tatăl brazilianului, cel care negociază contractul fiului său.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Potrivit Marca, acesta prezintă constant două versiuni diferite. Presa catalană e informată că Neymar nu va părăsi Barcelona, cu care îşi va prelungi contractul, în timp ce jurnaliştii din Europa primesc un răspuns cu totul diferit din partea părintelui lui Neymar: starul Barcelonei poate pleca de pe Camp Nou în cazul unei oferte bune.
Neymar are un salariu anual de 10,5 milioane de euro pe an la Barcelona, însă poate câştiga, cu tot cu bonusuri, încă 12 milioane de euro anual. În afara lui Lionel Messi, niciun jucător din lotul lui Luis Enrique nu câştigă mai mult de 20 de milioane de euro pe an.
Alte mari cluburi ale Europei sunt însă gata să îi ofere şi mai mulţi bani lui Neymar. Manchester United, Real Madrid şi PSG s-au arătat interesate în ultimele luni de serviciile brazilianului, pentru care ar fi gata să achite chiar şi 190 de milioane de euro, echivalentul clauzei de reziliere a contractului său cu Barcelona.
Paris Saint Germain îi pregăteşte şi un salariu pe măsură lui Neymar, în valoare de 25 de milioane de euro net pe sezon.
Atacantul în vârstă de 24 de ani mai are doi ani de contract cu Barcelona, la care joacă din 2013, când a fost cumpărat de la Santos.
8 trofee a câştigat Neymar cu Barcelona, în trei ani
141 de meciuri a jucat brazilianul pentru gruparea catalană
85 de goluri a înscris Neymar pentru campioana Spaniei
Etichete: barcelona , psg , neymar , contract neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...