Video "Ramos, omoară-te!" Replica fundașului pentru fanii Sevilliei după meciul din Cupă
13.01.2017, 13:11VIDEO Sevilla - Real Madrid 3-3. Echipa lui Zidane s-a calificat în sferturil de finală ale Cupei Spaniei la capătul unui meci în care a stabilit și un nou record de invincibilitate în fotbalul spaniol. Duelul i-a lăsat însă un gust amar lui Ramos, care a avut probleme mari cu fanii fostei sale echipe.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Ramos, omoară-te!" i-au strigat fanii andaluzi celui care a fost format chiar la Sevilla și s-a aflat timp de 10 ani în curtea grupării de pe Ramon Sanchez Pizjuan. Replica lui Ramos a fost una pe măsură. A marcat cu o scăriță dintr-o lovitură de la 11 metri iar apoi a sărbătorit în fața fanilor.
La finalul partidei, căpitanul Realului nu și-a ascuns dezamăgirea față de modul în care a fost tratat de suporterii din orașul natal. "Nu e prima dată când vin aici din postura de adversar. Nu am să mă schimb niciodată, am să vin de fiecare dată să joc fotbal. Sunt căpitanul lui Real Madrid și o să apăr interesele echipei, chiar dacă aici e casa mea, mai mult sau mai puțin. Nu sunt fanul unei anumite secțiuni din stadion, care m-a insultat atât pe mine cât și pe mama și familia mea" a declarat Ramos.
Fanii Sevilliei au aruncat și cu o sticlă în fundașul cotat de site-urile de specialitate la 40 de milioane de euro. Zidane a rămas și el cu un gust amar după incidentele de pe Ramon Sanchez Pizjuan.
"Nu pot sa fiu fericit că am auzit așa ceva și bineînțeles că nici el nu este, dar nu e ceva ce am fi putut evita. Pe lână asta, el n-a făcut nimic, doar și-a făcut datoria și a jucat fotbal. Nu e deloc mulțumit pentru că a jucat mulți ani pentru această echipă, s-a născut aici și sigur suferă. Trebuie să fim conștienți că asemenea lucruri se pot întâmpla, dar îmi pare rău pentru el și pentru familia lui" a declarat Zidane.
VIDEO CU GOLUL LUI RAMOS:
Etichete: sergio ramos , sevilla-real madrid , incidente ramos sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...