Bătaie în drum spre vestiare după Real Madrid - Las Palmas. Jucătorii implicați
02.03.2017, 20:43VIDEO Real Madrid - Las Palmas 3-3. Echipa lui Zinedine Zidane a pierdut, miercuri, două puncte importante pe Santiago Bernabeu și, totodată, primul loc în La Liga, în fața Barcelonei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Marcată de mulți nervi, confruntarea din Real Madrid și Las Palmas a fost urmată și de o bătaie în tunelul care ducea spre vestiare. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de arbitrul David Fernandez Borbalan, însă centralul partidei nu a precizat și cine a fost implicat cu exactitate:
”Când am ajuns la vestiar, după ce jocul s-a terminat, am auzit strigăte venite dinspre tunel. Alertați de acestea, am părăsit vestiarul și am găsit mai mulți jucători și antrenori certându-se. N-aș putea spune exact cine a provocat scandalul, pentru că după ce am ajuns, s-au despărțit și fiecare a mers în propriul vestiar”, a explicat arbitrul David Fernandez Borbalan.
Potrivit jurnalistului Paco Garcia Caridad, de la Cadena SER, incidentele au fost provocate de către fundașul Realului, Nacho Fernandez, care a avut ceva de împărțit cu antrenorul lui Las Palmas, Quique Setien. Ulterior, în disputa lor a intervenit și stoperul echipei din Insulele Canare, Aythami.
Real Madrid a evitat înfrângerea în fața lui Las Palmas, datorită golurilor marcate de către Cristiano Ronaldo în minutele 86 (penalty) și 89.
Imediat după pauză, la scorul de 1-1, madrilenii au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Gareth Bale.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIN LA LIGA
Etichete: real madrid , bataie , las palmas , nacho fernandez , aythami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...