Video Asensio, evoluţie entuziasmantă la debut la Euro U21. Al doilea spaniol cu hat-trick la turneul final
18.06.2017, 00:45Lui Marco Asensio i-a fost suficient un singur meci pentru a-şi depune candidatura la titlul de jucător al turneului la Campionatul European Under 21. Fotbalistul celor de la Real Madrid a devenit doar al doilea spaniol care reuşeşte un hat-trick la această competiţie, în victoria cu Macedonia, scor 5-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Înaintea Europeanului din Polonia, fostul elev al lui Costel Gâlcă de la Espanyol Barcelona, acolo unde a fost împrumutat în sezonul 2015/16, s-a aflat pe toate listele jucătorilor care merită urmăriţi la turneul final. Iar Asensio s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor încă din primul său joc la această competiţie.
După ce colegul său Saul Niguez a deschis scorul cu o execuţie din foarfecă, atacantul campioanei Spaniei a dublat avantajul naţionalei lui Albert Celades cu un şut extraordinar de la aproximativ 25 de metri. Parcă teleghidată, mingea s-a dus aproape de vinclu, fără a-i lăsa vreo speranţă portarului advers.
VIDEO: Primul gol al lui Asensio
Asensio şi-a continuat show-ul după pauză. În minutul 54, a primit o pasă de la Marcos Llorente, a intrat în careu şi şi-a driblat scurt adversarul, apoi a tras la colţul lung. Mingea a fost uşor deviată, suficient însă pentru a face inutil plonjonul lui Aleksovski.
VIDEO: Al doilea gol al lui Asensio
Reprezentaţia jucătorului de 21 de ani s-a încheiat în minutul 72, când a luat o acţiune pe cont propriu, pe care a finalizat-o splendid, cu un şut de la marginea careului, aproape de vinclu. Peste nouă minute, Celades l-a înlocuit, oferindu-i un meritat standing-ovation.
VIDEO: Al treilea gol al lui Asensio
Marco Asensio devine astfel doar al doilea spaniol care reuşeşte un hat-trick la un European U21. Precedentul i-a aparţinut lui Thiago Alcantara. Mijlocaşul lui Bayern Munchen a înscris de trei ori în finala ediţiei din 2013, în care ibericii au învins Italia cu 4-2.
Etichete: video , real madrid , spania , macedonia , euro u21 , marco asensio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...