VIDEO Spania - Germania 0-1. Prima înfrângere acasă în 35 de meciuri pentru La Roja
18.11.2014, 16:50Germania a întrerupt seria invincibilă a Spaniei pe teren propriu, în urma victoriei cu 1-0 din amicalul de la Vigo. Neînvinsă din 2006, de la eșecul cu România de la Cadiz, 0-1, naționala lui Vicente del Bosque a pierdut pentru prima dată acasă, după 34 de partide.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pe Balaidos, nemții au ratat o primă ocazie importantă în minutul 20, când Iker Casillas a respins șutul lui Mario Gotze. Neînfrântă în duelurile cu Germania din 2000, Spania a ripostat prin eroul local, Nolito, devenit primul jucător al Celtei din istorie care debutează în națională pe Balaidos. În minutul 59, acesta a fost blocat de Zieler.
Panzerele au dat lovitura în minutul 89, când Toni Kroos l-a învins pe debutantul Kiko Casilla cu un șut de la distanță. A fost al nouălea gol al mijlocașului de la Real Madrid pentru Mannschaft, care a răzbunat ultimele două înfrângeri în fața Spaniei: în semifinalele Cupei Mondiale din 2010 și în finala Euro 2008.
ECHIPELE:
Spania: Casillas - Azpilicueta, Pique, Ramos, Bernat - Raul Garcia, Busquets, Bruno Soriano, Isco - Morata, Nolito
Au mai jucat: Albiol, Bartra, Ignacio Camacho, Callejon, Kiko Casilla, Pedro
Antrenor: Vicente del Bosque
Germania: Zieler - Howedes, Mustafi, Rudiger - Rudy, Khedira, Kroos, Durm - Gotze, Muller, Volland
Au mai jucat: Bellarabi, Kruse, Bender
Antrenor: Joachim Low
Vezi rezumatul meciului Spania-Germania 0-1:
Min. 90+2 - FINAL DE PARTIDĂ! Spania a pierdut acasă pentru prima oară, după 35 de partide fără înfrângere!
Min. 89 - GOOOOOOOOOOOOOOL! Toni Kroos deschide scorul la Vigo, cu un şut de la 25 de metri! Fără reacţie pentru Casilla.
Un singur meci din precedentele 21 dintre Spania și Germania s-a încheiat fără gol marcat, în 22 februarie 1995.
Min. 46 - A început repriza secundă.
Min. 45 - Final de repriză pe Balaidos, la Vigo.
Spania nu a mai pierdut pe teren propriu de 34 de meciuri (32 de victorii și două egaluri). Ultima echipă care a reușit să câștige pe tărâm spaniol a fost România, în noiembrie 2006, prin golul lui Marica (1-0).
Min. 26 - Șut al lui Isco, din afara careului, puțin peste poartă.
Muller a ieșit accidentat în minutul 23, fiind înlocuit de Bellarabi.
Min. 20 - Gotze șutează superb din 16 metri, dar Casillas reușește o paradă de excepție!
Ambii căpitani de echipă, Casillas și Khedira, joacă la aceeași formație, Real Madrid. Ultima oară când s-a întâmplat asta a fost pe 27 iunie 2012, Spania-Portugalia. Atunci au fost Casillas și Cristiano Ronaldo.
Min. 12 - Nolito a avut prima ocazie a meciului. Șut din afara careului, în cross, scoate greu goalkeeperul german, în corner.
Min. 1 - A început meciul.
Etichete: video spania - germania amical , video amical spania - germania digi sport , spania germania campioane mondiale , video goluri spania - germania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...