Dezvăluiri de la negocierile dintre Il Luce și Galata! Principala cerință a românului
28.07.2017, 17:51Turcii de la Galatasaray au negociat cu Mircea Lucescu o revenire la Istanbul, după ce Igor Tudor e aproape de demitere. Acesta a fost eliminat de suedezii de la Ostersunds, în turul doi preliminar al Europa League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Il Luce” a avut însă o cerință pentru a ajunge la Galata: "Vreau să lucrez cu fiul meu", au fost vorbele românului, susține cotidianul turc Fanatik. Discuțiile dintre cele două părți au avut loc chiar în România.
Astfel, dorința lui Lucescu ar fi ca el să fie director tehnic, în timp ce Răzvan Lucescu să stea pe bancă. Conducătorii lui Galatasaray au specificat deja faptul că românul le va da un răspuns săptămâna viitoare.
Cea mai galonată echipă din fotbalul turc nu numai că a terminat sezonul trecut pe locul 4, la 13 puncte de campioana Beșiktaș, dar a și fost eliminată rușinos de o necunoscută încă din turul 2 preliminar al Europa League.
În perioada în care a antrenat pe Ali Sami Yen, Mircea Lucescu a câștigat o Supercupă a Europei (după o victorie în fața lui Real Madrid) și un titlu de campioană.
După câștigarea ligii interne, în 2002, el a fost dat afară și înlocuit cu Fatih Terim.
Etichete: razvan lucescu , mircea lucescu , galatasaray
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...