VIDEO Eşec la debut pentru Răzvan Lucescu la Xanthi, iar echipa e pe locul 11
20.10.2014, 20:58Lucescu jr a debutat cu stângul la noua sa echipă din Grecia. Xanthi a pierdut deplasarea de la Platanias și se află în acest moment pe locul 11 al clasamentului din prima ligă elenă.
Răzvan Lucescu are o misiune dificilă la Xanthi. După ce în prima partidă cu antrenorul român pe bancă, amicală, gruparea elenă a remizat, în deplasare, contra celor de la Panthrakikos, scor 0-0, duminică, 19 octombrie, Xanthi a pierdut și în campionat. Platanias s-a impus cu 1-0.
Cu Pantelis Kapetanos în avanposturi, elevii lui Răzvan Lucescu nu s-au mișcat deloc rău, dar au plătit tribut lipsei de atenţie la finalizare. Fostul tehnician al celor de la Petrolul s-ar fi mulțumit și cu un egal, numai că cei de la Platanias au beneficiat de un penalty în minutul 71, care a fost transformat de Nazlidis.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Kapetanos a evoluat doar 62 de minute, fiind apoi înlocuit cu Ranos.
Deși a debutat cu un eșec, Răzvan Lucescu este optimist în privința obiectivului său (DETALII AICI), distanța dintre Xanthi și echipa de pe locul 6, Kerkyra, fiind doar de patru puncte, ușor de remontat pe parcursul competiției.
Etichete: razvan lucescu , xanthi , razvan lucescu xanthi , debut cu esec pentru lucescu jr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...