Accidentare gravă pentru unul dintre titularii naționalei. Latovlevici s-a lovit dur de un adversar
06.08.2017, 13:59Iasmin Latovlevici (31 de ani) a avut parte de un ghinion teribil cu puțin timp înainte de startul sezonului din Turcia. Fundașul stânga al celor de la Karabukspor, echipă unde mai sunt legitimați și Paul Papp, Valerică Găman, Cristi Tănase, Marius Alexe și Ionuț Neagu s-a ales cu o fractură de piramidă nazală.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cum s-a produs accidentarea?
În timpul amicalului dintre Karabukspor și Malatyaspor, decis la loviturile de la 11 metri, scor 3-4, Latovlevici s-a lovit puternic cu un adversar, în lupta pentru balon. Nu doar internaționalul român a ieșit șifonat din urma acestei ”ciocniri”. Adversarul său s-a ales cu capul spart, astfel că ambii fotbaliști au avut nevoie de îngrijiri medicale.
După meci, Latovlevici a fost transportat la o clinică din Ankara, acolo unde doctorii vor decide dacă este nevoie sau nu de operație.
Accidentarea fundaşului stânga vine cu mai puţin de o lună înainte de disputa cu Armenia, de pe teren propriu, din preliminariile Mondialului din Rusia. Fostul stelist a fost o prezenţă constantă în lotul lui Daum, în ultima perioadă.
Chiar dacă Karabukspor a pierdut partida cu Malatyaspor, gruparea din Ankara a câștigat Cupa TSYD, acumulând patru puncte, la finalul celor două zile de competiții.
Etichete: steaua , karabukspor , latovlevici steaua , iasmin latovlevici karabukspor , latovlevici fractura piramida nazala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...