Nicolae Stanciu a fost desemnat jucătorul săptămânii în Europa League
10.03.2017, 16:30UPDATE 16:30: Nicolae Stanciu a fost ales de internauţi cel mai bun fotbalist al meciurilor de joi din Europa League, din turul optimilor de finală ale acestei competiţii, informează site-ul UEFA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Stanciu a obţinut 37% din voturi. Mijlocaşul a înscris unicul gol al meciului APOEL Nicosia - Anderlecht, din pasa celuilalt român al echipei belgiene, Alex Chipciu.
Stanciu a fost urmat de Ruslan Malinovski, mijlocaşul ucrainean al echipei belgiene KRC Genk, ce a obţinut 25% din voturi. Al treilea a fost Henrik Mhitarian, mijlocaşul armean al formaţiei engleze Manchester Manchester, cu 23% din voturi. Al patrulea a încheiat Rasmus Falk, mijlocaşul danez lui FC Copenhaga, cu 15% din voturi.
Nicolae Stanciu a fost decisiv pentru Anderlecht, în turul cu APOEL Nicosia, din optimile de finală ale Europa League. Mijlocaşul român a marcat golul prin care belgienii s-au impus cu 1-0 în deplasare, luând astfel o opţiune importantă pentru calificarea în faza următoare a competiţiei.
Prestaţia fotbalistului de 23 de ani nu a trecut neobservată, iar UEFA l-a nominalizat pe Stanciu pentru titlul de jucător al săptămânii în Europa League, alături de ucraineanul Ruslan Malinovskiy (Genk), armeanul Henrikh Mkhitaryan (Manchester United) şi danezul Rasmus Falk (FC Copenhaga).
Stanciu a înscris unicul gol al partidei din Cipru din pasa lui Alex Chipciu, în minutul 29. Ambii români au fost titulari la oaspeţi, însă nici unul nu a terminat meciul pe teren, fiind înlocuiţi în ultimele zece minute.
"A fost un gol frumos, după o acţiune frumoasă şi o pasă foarte bună a lui Alex. Eu a trebuit doar să trag", a declarat Stanciu, pentru site-ul oficial al celor de la Anderlecht.
Succesul de la Nicosia le oferă alb-violeţilor prima şansă la calificare. Returul este programat săptămâna viitoare, la Bruxelles. Însă, până atunci, Anderlecht joacă în campionat cu Waasland-Beveren, duminică, de la ora 15:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
"Va trebui să luptăm mai mult la Bruxelles pentru a obţine calificarea. Acum tot ce ne dorim e să ne recuperăm şi să fim pregătiţi pentru meciul de duminică şi pentru returul cu APOEL", a precizat Stanciu.
Pentru internaţionalul român a fost al patrulea gol marcat în această ediţie a Europa League, unde are şi 3 pase decisive.
VIDEO: Golul marcat de Nicolae Stanciu
Etichete: video , europa league , anderlecht , apoel nicosia , nicolae stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...