VIDEO Olanda - Kazahstan 3-1. Echipa lui Guus Hiddink a fost condusă surprinzător până în minutul 62
Învinsă în prima etapă a preliminariilor pentru Campionatul European din 2016 de Cehia, scor 1-2, Olanda a primit gol acasă de la Kazahstan după 17 minute și a avut un început foarte dificil de meci.
Fundaşul Abdulin, în vârstă de 32 de ani, a reluat fără replică pentru Cillessen, iar apoi oaspeții s-au baricadat în defensivă și nu s-au mai apropiat de poarta gazdelor.
O oră s-au chinuit jucătorii lui Gus Hiddink să egaleze reprezentativa aflată pe locul 127 în lume, deși a dominat clar întâlnirea, având la pauză o posesie zdrobitoare, de 85%.
Intrat în repriza secundă, vârful Huntelaar, jucătorul lui Schalke, a înscris tot cu capul, în minutul 62, după o eroare în defensiva oaspeților.
Rămasă apoi în 10 oameni, Kazahstan n-a mai rezistat la Amsterdam și olandezii au atacat în valuri, reușind să-și îndeplinească obiectivul. În cele din urmă, gazdele au făcut diferenţa în ultimele zece minute și s-au impus cu 3-1, având un final liniștit de meci.
Afellay şi Van Persie au adus prima victorie în preliminariile pentru Euro 2016, însă Cehia şi Islanda au punctaj maxim în grupa Olandei după două etape.
În următoarea etapă, Olanda va juca pe terenul Islandei, iar Kazahstan are meci la Astana cu reprezentativa Cehiei.