Video Irlanda - Suedia 1-1. Nordicii au egalat după un autogol, la o fază creată de Ibra
13.06.2016, 16:10Irlanda şi Suedia au realizat cel de-al doilea egal de la Euro 2016, 1-1, după remiza identică dintre Anglia și Rusia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe Stade de France, selecţionata pregătită de Martin O'Neill a dominat total prima repriză. Portarul scandinavilor, Isaksson, a salvat la şutul lui Hendrick, iar căpitanul irlandezilor, O'Shea, a trecut pe lângă deschiderea scorului, după o deviere la colţul lung. Brady a trimis apoi puţin peste poartă, dupa care Hendrick a nimerit doar bara cu un nou şut periculos. Long a trecut şi el pe lângă gol la ultima acţiune importantă din prima repriză.
Partea a doua a fost însă una mult mai bună pentru Suedia, măcar din punct de vedere al posesiei. Totuși, la două minute de la reluare, fundaşul dreapta al irlandezilor, Coleman, a centrat perfect pentru golul lui Hoolahan.
Suedia putea egala după respingerea greşită a lui Clark, fază la care Forsberg a ratat incredibil. Zlatan Ibrahimovic a ieşit la rampă abia în minutul 60, însă nu a nimerit spaţiul porţii. Peste 11 minute, atacantul de 34 de ani a trimis o centrare de pe stânga, la care Clark a intervenit încă o dată nefericit, astfel că Suedia a restabilit egalitatea. A fost primul autogol de la Campionatul European din Franța!
Hendrick a ratat golul victoriei pentru Irlanda, blocat de Isaksson, iar partida s-a încheiat la egalitate, 1-1. Un rezultat sub așteptări pentru ambele echipe, având în vedere că din grupa E mai fac parte Belgia și Italia.
LIVE TEXT
Min. 90+3: Finalul meciului. Irlanda - Suedia 1-1
Min. 90: Meciul este prelungit cu 3 minute
Min. 86: Schimbare Suedia: Iese Lewicki și intră Ekdal
Min. 85: Schimbare Irlanda: Iese McCarthy și intră McGeady
Min. 82: Olsson trimite la întâlnire pentru Ibrahimovic, însă Zlatan nu reușește să ajungă la minge. Suedia domină clar finalul meciului și caută victoria!
Min. 81: Suedia are o posesie mai bună, de 54%
Min. 78: Schimbare Irlanda: Intră legendarul R. Keane (35 de ani și 144 de selecții) și iese omul care a deschis scorul în acest meci, Hoolahan. Robbie Keane devine, astfel, cel mai în vârstă jucător irlandez care a evoluat la un Campionat European
INFO: De ultimul autogol la Euro a beneficiat tot Suedia, acum 4 ani, într-un meci cu Anglia. Atunci, Glen Johnson și-a introdus balonul în proprie poartă
Min. 71: AUTOGOL IRLANDA! Acțiune bună a lui Zlatan, jucătorul lui PSG centrează din unghi și Clark reia nefericit, în proprie poartă. Este primul autogol de la Euro 2016!
VIDEO AUTOGOLUL LUI CLARK
Min. 70: Fază fixă pentru irlandezi, balonul ajunge la McClean, însă acesta reia cu capul departe de poarta Suediei
INFO: La cei 34 de ani și 24 de zile pe care îi are, Wes Hoolahan este cel mai în vârstă fotbalist care a marcat până acum la Euro 2016
Min. 63: Schimbare Irlanda: Iese Walters și intră McClean
Min. 61: Lindelof îl faultează pe Walters și este avertizat
Min. 60: ZLATAN IESE LA RAMPĂ! Suedia este aproape să egaleze prin Zlatan Ibrahimovic, care reia spectaculos din careu, în stilul caracteristic, însă starul lui PSG nu prinde cadrul porții
Min. 59: Schimbare Suedia: Iese Berg și intră Guidetti
Min. 50: OCAZIE MARE SUEDIA! Suedezii se aruncă în atac după golul primit și sunt aproape să egaleze după o lovitură de colț, dar Forsberg nu a putut să înscrie dintr-o poziție excelentă
Min. 48: GOOOL IRLANDA! Reduta suedezilor nu a mai rezistat. Coleman are o acțiune bună în bandă și trimite perfect pentru Hoolahan, care înscrie un gol superb, fără preluare
VIDEO GOLUL LUI HOOLAHAN
Min. 46: Începe repriza secundă
Min. 45+1: Finalul primei reprize
Min. 45: Schimbare Suedia: Iese Lustig (accidentat) și intră Johansson
Min. 43: McCarthy îl ține de mână pe Forsberg și îl oprește din acțiune, astfel că vede cartonașul galben
Min. 38: Suedezii beneficiază abia acum de primul corner din acest meci, rămas însă fără niciun rezultat
Min. 32: OCAZIE MARE IRLANDA! Hendrick trage excelent de la distanță, Isaksson este bătut, însă portarul suedez este salvat de bara transversală (foto)
Min. 29: OCAZIE IRLANDA! Încă o șansă de gol pentru irlandezi: Brady trage puternic din afara careului, puțin peste poartă
INFO: Până acum, vedeta suedezilor, Zlatan Ibrahimovic, "nu s-a remarcat" decât printr-o lovitură liberă de la mare distanță, pe care a bătut-o în zidul advers. Dacă înscrie la acest turneu final, Ibrahimovic ar deveni primul jucător care marchează la patru ediții de Campionat European
Min. 17: OCAZIE MARE IRLANDA! Corner pentru irlandezi, Clark deviază până la O'Shea, jucătorul lui Sunderland se trezește singur cu poarta goală, însă nu reușește să lovească balonul și suedezii scapă cu fața curată
Min. 9: OCAZIE IRLANDA! Hendrick șutează puternic de la 16 metri, însă nu plasează destul de bine, iar Isaksson reușește să respingă
Min. 7: McCarthy are o intrare dură la Lustig, însă scapă de cartonașul galben
Irlandezii au început mai bine, au o posesie mai bună, însă deocamdată nu am avut nicio fază importantă de gol în cele 5 minute care au trecut de la începutul partidei.
Min. 1: Începe meciul de la Paris. Suedezii au lovitura de start!
ECHIPELE DE START:
Irlanda: Randolph - Coleman, Clark, O'Shea, Brady - McCarthy, Whelan, Hendrick, Hoolahan - Long, Walters
Rezerve: Westwood, Given - Keogh, McGeady, R. Keane, McClean, Duffy, Christie, Ward, Meyler, Murphy, Quinn
Selecționer: M. O'Neill
Suedia: Isaksson - Lustig, Lindelof, Granqvist, Olsson - S. Larsson, Lewicki, Kallstrom, Forsberg - Ibrahimovic, Berg
Rezerve: Olsen, Carlgren - Johansson, Ekdal, Jansson, Hiljemark, Wernbloom, Augustinsson, Kujovic, Guidetti, Durmaz, Zengin
Selecționer: E. Hamren
Etichete: irlanda , suedia , euro 2016 , ibrahimovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...