Steaua, doar trei jucători! A fost convocat și Budescu. LOTUL pentru meciurile cu Ungaria și Grecia
30.08.2015, 23:32VIDEO Steaua - FC Viitorul 1-0. La finalul partidei de pe ”Arena Națională”, selecționerul Anghel Iordănescu, care a asistat la meci, a definitivat lista cu fotbaliștii din campionatul intern pe care se va baza în cele două partide din preliminariile lui Euro 2016, cu Ungaria și cu Grecia.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Steaua, campioana ultimelor trei ediții ale Ligii 1, nu mai este principalul club care furnizează jucători la echipa națională. Iordănescu i-a chemat la lot doar pe Adi Popa, Alex Chipciu și pe Paul Papp. Nicușor Stanciu, autorul golului victoriei din meciul cu Viitorul, unul fenomenal de la 30 de metri, nu l-a impresionat pe ”General”, astfel că va rămâne sub comanda lui Mirel Rădoi în această întrerupere de campionat.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Parcursul mediocru al Stelei din tururile preliminare ale UEFA Champions League și din cel al UEFA Europa League, mult sub așteptări, și-a pus amprenta și asupra numărului de jucători ai campioanei pentru cele două meciuri cruciale ale tricolorilor.
În schimb, cum era de așteptat, Constantin Budescu, cel mai în formă jucător al Ligii 1, din acest moment, a primit convocarea, la fel ca și colegul său din ofensiva Astrei, Denis Alibec.
Meciul Ungaria - România este programat vineri, 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Groupama Arena din Budapesta. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro imediat după încheierea partidei.
Iată lotul complet, publicat pe site-ul oficial al FRF
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland), Silviu Lung jr (Astra Giurgiu)
Fundași: Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (Napoli), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Dorin Goian (Asteras), Iasmin Latovlevici (Genclerbirligi), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo), Paul Papp (FC Steaua București)
Mijlocași: Andrei Prepeliță (Ludogorets), Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Adrian Popa, Alexandru Chipciu (ambii FC Steaua București), Claudiu Bumba (Hapoel Tel Aviv)
Atacanți: Florin Andone (Cordoba), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Denis Alibec, Constantin Budescu (ambii Astra Giurgiu)
România va juca, la Budapesta, cu Ungaria, vineri, 4 septembrie de la ora 21:45, pentru ca luni, 7 septembrie, dar la București, pe ”Arena Națională, tot de la 21:45, să se dispute meciul cu Grecia.
Sursa foto: frf.ro
Etichete: program digisport , ungaria romania , romania grecia , lot romania ungaria si grecia , iordanescu convocari echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...