Contra, impresionat de Alibec! Ce a spus selecționerul despre surpriza din lotul României
08.11.2017, 19:05România va juca în această perioadă două partide amicale, cu Turcia și Olanda, iar noul selecționer, Cosmin Contra, a decis să-l cheme la lot și pe Denis Alibec, în încercarea de a-l resuscita. Atacantul de 26 de ani nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei, dar ”Guriță” a rămas impresionat de atitudinea lui la antrenamente.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Denis Alibec s-a prezentat foarte bine. No comment, nu am ce să-i reproșez”, a Cosmin Contra în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Turcia.
Atacantul nu traversează o perioadă foarte bună, fiind exclus din lotul FCSB pentru o perioadă, după care a fost reprimit. Nicolae Dică l-a introdus titular cu Hapoel Be'er Sheva, dar a nu a avut o evoluție foarte bună, fiind huiduit de public. Ulterior, jucătorul de 26 de ani a avut o cădere nervoasă și a început să plângă în momentul în care s-a așezat pe banca de rezerve.
Alibec a ratat în vară transferul carierei, Gigi Becali refuzând oferta celor de la Olympique Marseille, iar acest lucru pare să-l fi afectat. Contra este convins că această convocare la națională îl va ajuta pe atacant să treacă peste momentele mai puțin plăcute din ultima perioadă.
17 meciuri, două goluri și 5 pase de gol are Alibec pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile.
Primul amical al tricolorilor va fi cu Turcia, pe 9 noiembrie, de la ora 20:15, la Cluj, iar Contra are de gând să testeze mai mulți jucători.
Selecționerul a convocat pentru această dublă 30 de jucători, dar în acest moment mai are la dispoziție doar 28. Răzvan Marin a fost trimis la naționala Under 21, pentru a-i ajuta în dubla cu Portugalia și Țara Galilor, iar Bogdan Stancu a părăsit cantonamentul, accidentat.
Meciul amical România - Olanda se va disputa pe Arena Națională în data de 14 noiembrie, de la ora 21:00.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Lotul României pentru meciurile cu Turcia și Olanda:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 48/0), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0), Florin Niță (FCSB, 0/0);
Fundași: Mihai Bălașa (FCSB, 1/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 51/0), Dragoș Grigore (Al-Sailiya, 30/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 22/0), Alin Toșca (Real Betis, 9/0), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 1/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 4/0);
Mijlocași: Sergiu Hanca (Dinamo, 3/0), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Mihai Pintilii (FCSB, 38/1), Ovidiu Hoban (CFR Cluj, 29/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 17/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 31/4), Gheorghe Grozav (Karabukspor, 16/3), Gabriel Torje (Karabukspor, 54/11), Ciprian Deac (CFR Cluj, 12/1), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 2/0), Constantin Budescu (FCSB, 6/4);
Atacanți:Florin Andone (Deportivo La Coruna, 19/1), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 20/6), Denis Alibec (FCSB, 7/1), George Țucudean (FC Viitorul, 1/0).
Etichete: echipa nationala , denis alibec , alibec , cosmin contra , lot romania , contra , alibec nationala , contra alibec , contra impresionat de alibec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...