Cel mai tânăr jucător din istoria FCSB a înscris la debut! Ianis Stoica: "O să scriu o carte despre acest meci!"
25.10.2017, 21:49Ianis Stoica a devenit cel mai tânăr jucător din istoria FCSB, iar debutul său a fost unul senzaţional: puştiul de doar 14 ani a marcat în primul său meci pentru echipa mare. Roș-albaștrii s-au impus cu 6-1 în fața celor de la Sănătatea Cluj.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nicolae Dică a decis să menajeze nu mai puțin de 17 jucători de la prima echipă pentru meciul de Cupă cu Sănătatea Cluj, astfel că din lotul FCSB pentru meciul din Ardeal fac parte și cinci jucători de la echipa a doua, printre care și Ianis Stoica.
În vârstă de 14 ani, acesta este fiul fostului jucător de la Steaua, Pompiliu Stoica. Ianis îi calcă astfel pe urmele tatălui său, care a jucat pentru roș-albaștri timp de patru ani și jumătate.
"Acest debut şi acest gol au venit în urma muncii mele. De 8 ani fac fotbal, toată viaţa mi-am dedicat-o acestui sport. Fac şi câte două antrenamente pe zi", a spus Stoica, pentru ca apoi să vorbească despre emoţiile prin care a trecut: "Mi-a explicat tata cât de greu e să porţi tricoul Stelei. Şi la antrenament mi-e greu să îl port. Să vină Alibec şi să îmi spună "salut" e mare lucru la 14 ani. Ştiam de duminică faptul că voi fi în lot, acest lucru mi-a dat multă încredere. A fost incredibil, mi s-au înmuiat picioarele când am fost chemat de la încălzire; cred că o să scriu o carte despre acest meci".
Întrebat despre diferenţele şi asemănările cu tatăl său, puştiul minune al FCSB a punctat: "Eu am mai multă forţă, el avea mai multă viteză. Eu sunt şi înalt, plec în forţă. Cred că acest lucru mă ajută foarte mult".
Stoica junior a fost rezervă în partida cu Sănătatea Cluj și-a făcut debutul în minutul 60, când l-a înlocuit pe Golofca. El a devenit, la 14 ani, cel mai tânăr jucător din istoria vicecampioanei
Ianis Stoica nu-i seamnă tatălui său. Fiul lui Pompiliu Stoica are 1,83 metri înălțime la cei 14 ani ai săi, în timp ce tatăl său are o înălțime de 1,7 metri. Stoica junior evoluează pe postul de mijlocaș dreapta.
Stoica junior a început fotbalul la juniorii celor de la Petrolul, după care a fost o perioadă în Germania, urmând ca apoi să semneze cu FCSB.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , fcsb , ianis stoica , pompiliu stoica , ianis stoica steaua , pe urmele tatalui , pompiliu ianis stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...