Video 3 în 1! Ratarea sezonului, cu Rivaldinho în prim plan. Brazilianul a trimis incredibil pe lângă poartă
20.05.2017, 20:54VIDEO Dinamo - ACS Poli Timișoara 2-0. Roș-albii au luat cu asalt poarta bănățenilor, încă din startul finalei Cupei Ligii, dar nu au reușit să marcheze pe măsura ocaziilor pe care și le-au creat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În minutul 29, elevii lui Cosmin Contra au ”croșetat” frumos pe traseul Hanca - May - Rivaldinho, numai că brazilianul nu a reușit să-l învingă pe Curileac. Atacantul, bine deschis cu o pasă, în centrul careului, a încercat să finalizeze elegant pe lângă portarul bănățenilor, însă Curileac s-a opus.
Goalkeeperul bănățenilor a evitat, de două ori golul, în aceeași fază, după care a fost protejat de Zeița Fortuna, deoarece Rivaldinho, a treia oară, a trimis, milimetric pe lângă bara din dreapta porții.
Ratarea lui Rivaldinho l-a scos din minți pe Contra, chiar dacă în acel moment roș-albii aveau deja 2-0 pe tabelă.
Brazilianul a mai avut o șansă de a marca, cu 60 de secunde mai devreme, dar același Curileac s-a opus excelent unui șut de la marginea suprafeței de pedeapsă.
În minutul 34, Rivaldinho a reușit să și marcheze, dar dintr-o poziţie mult mai dificilă decât în precedentele ocazii, dar golul său a fost anulat eronat pentru ofsaid.
În cele din urmă, ratarea uriaşă a fiului lui Rivaldo nu a influenţat rezultatul final. Dinamo s-a impus cu 2-0 şi a cucerit primul trofeu după 5 ani de aşteptare.
VIDEO cu ratarea monumentală a lui Rivaldinho
Etichete: dinamo , rivaldinho dinamo , dinamo acs poli live video , rivaldinho ratari finala dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...