VIDEO Chelsea - Atletico 1-3. Finala UCL, între concitadine. Spania domină Europa!
ÎN DIRECT la Digi Sport 1, Atletico Madrid s-a calificat pentru a doua oară în istorie în finala UEFA Champions League, după o victorie entuziasmantă în fața echipei lui Jose Mourinho.
Pe Stamford Bridge, Koke putea deschide scorul după doar patru minute. Omul care a calificat-o pe Atletico în semifinale l-a surprins pe Schwarzer cu o super-execuţie, însă bara l-a salvat pe înlocuitorul lui Petr Cech.
Chelsea a răspuns prin David Luiz, care a încercat să înscrie spectaculos. În minutul 36, Willian a trecut uşor de Godin şi Luis, iar Azpilicueta a centrat pentru Torres, care a deschis scorul. Adrian Lopez putea egala peste şase minute, însă Schwarzer s-a opus. Atacantul madrilen s-a revanşat inaintea pauzei, când a profitat de erorile lui Terry şi Cole.
Arda Turan a avut prima şansă de gol din partea secundă, iar Chelsea a răspuns prin Terry, blocat de Courtois. Mourinho a forţat atacul cu Eto'o, însă tocmai camerunezul i-a îngropat pe londonezi. A comis penalty, transformat de Diego Costa. David Luiz a ratat egalarea cu o lovitură de cap în bară, după care Atletico a dat lovitura. În minutul 72, Arda Turan a trimis în transversală, mingea i-a revenit, si mijlocaşul turc a înscris lejer.
Scorul final al meciului de la Londra a fost 3-1 pentru Atletico, iar finala de pe 24 mai, de la Lisabona, va fi un duel sută la sută madrilen. Pentru a doua oară consecutiv se vor întâlni două echipe din aceeași țară în ultimul act al competiției. În urmă cu un an, Bayern a învins-o pe Dortmund la Londra, scor 2-1.