Bale, accidentat cu Șahtior, va afla joi când va reveni pe teren. ”Sperăm să nu fie nimic serios”
16.09.2015, 11:04VIDEO Real Madrid - Șahtior 4-0. Gareth Bale (26 de ani) a jucat mai puțin de o jumătate de oră în meciul cu ucrainenii lui Mircea Lucescu. Atacantul galez a acuzat probleme musculare la piciorul stâng și, după câteva minute de îngrijiri medicale, s-a luat decizia ca el să fie înlocuit.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Fostul atacant al celor de la Tottenham a fost ajutat să părăsească terenul, fiind înlocuit cu nou-venitul Mateo Kovacic (21 de ani). La prima evaluare a celor din staff-ul medical pare a fi vorba de o întindere musculară.
După terminarea ostilităților de pe ”Bernabeu”, Bale și-a făcut timp pentru a vorbi pe rețelele de socializare despre partida cu Șahtior. A lăudat jocul coechipierilor săi și a vorbit în termen pozitivi despre accidentare.
”Este o mare victorie pentru noi, e bine că am început cu dreptul această campanie a noastră în UCL. Cât despre accidentare, simt o durere acolo, dar sperăm să nu fie grav”, a postat Bale.
Oficialii ”galacticilor” au anunțat că Gareth Bale va fi supus joi de dimineață unor teste medicale amănunțite. Nu este exclus ca jucătorul să nu poate face parte din lotul pentru meciul cu Granada, din La Liga, care se va disputa sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2.
Etichete: real madrid , gareth bale , program digisport , bale real madrid , bale accidentare real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Armata ucraineană va putea lovi ținte din Rusia aflate la peste 300 de kilometri distanță de linia...