Ronaldo a făcut instrucţie cu Atletico, dar Simeone crede în ”remontada”: ”E dificil, dar nu imposibil”
03.05.2017, 10:11Video Real Madrid - Atletico Madrid 3-0. Ronaldo și compania au făcut un pas uriaş spre finala UEFA Champions League. În prima manşă a semifinalelor, deţinătoarea trofeului a trecut cu 3-0, iar cu toate acestea Diego Simeone crede că Atletico încă mai poate răsturna soarta ”dublei”.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Atletico Madrid a rezistat doar zece minute pe ”Santiago Bernabeu”. Cristiano Ronaldo a deschis scorul cu o lovitură de cap imparabilă. ”Real Madrid a marcat, asta în timp ce noi am ratat o mare ocazie de-a egala prin Gameiro. După aceea, în repriza secundă nu am jucat deloc în profunzime, nu ne-am creat destule ocazii şi am lăsat foarte multe spaţii”, a spus Simeone.
În minutul 73, Ronaldo a reuşit ”dubla” cu un voleu năprasnic care nu i-a lăsat nicio şansă lui Oblak. Setea de gol a portughezului nu s-a oprit. Şeptarul lui Real a completat hat-trick-ul cu patru minute înainte de final şi şi-a depăşit propriul record în UEFA Champions League.
”Vreau să vă spun că în prima parte a meciului, ambele echipe, atât Real Madrid, cât și cu noi, am fost imprecise şi a existat acest sentiment de pericol. Cât ține de noi, erorile comise nu ne-au permis să avansăm jocul. Trebuie să uităm acest eșec”.
~
Antrenorul lui Atletico Madrid speră totuși că echipa lui să întoarcă soarta dublei cu Real, în ciuda diferenței de trei goluri.
”Eu sincer vă spun că voi continua să cred că avem o şansă în ”dubla” cu Real Madrid, chiar dacă diferența de trei goluri este mare. Este dificil, dar nu este imposibil. Ne vom juca şansele, aşa cum sunt ele, mici”, a spus Simeone, care a conchis: ”Sâmbătă urmează să jucăm în campionat cu Eibar şi fotbalul este minunat pentru că mereu se întâmplă lucruri neaşteptate. Adversarul nostru a fost mai bun, mai ales la finalizare, în fața porții, iar pentru asta merită felicitat”.
Cristiano Ronaldo a scris istorie într-un meci care va rămâne pentru posteritate: portughezul a reuşit un hat-trick care l-a dus la 103 goluri marcate în competiţie.
Ronaldo a devenit golgheterul all-time al derby-ului cu Atletico, ajungând la cota 21. Acesta este doar unul dintre multele recorduri pe care lusitanul le-a setat într-o seară de vis pentru Real Madrid (DETALII AICI).
Etichete: ronaldo , atletico , real , champions league , simeone , remontada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...