Mourinho, înaintea meciului cu Steaua: "Vreţi performanţă în Europa? L-aţi pierdut pe Chiricheş..."
10.12.2013, 16:28Steaua va juca miercuri la Londra ultimul meci din acest sezon al UEFA Champions League. Campioana României o va întâlni, în Grupa E, pe Chelsea, pe Stamford Bridge, într-un meci care va fi transmis în direct pe Digi Sport 1, de la 21:45.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deşi roş-albaştrii nu mai au nicio şansă de calificare, antrenorul Laurenţiu Reghecampf va aborda partida cu cea mai bună garnitură. Singura absenţă din primul 11 al Stelei este cea a lui Alexandru Bourceanu. Deşi este suspendat, căpitanul formaţiei din Ghencea a făcut deplasarea cu echipa la Londra.
Mourinho: "Vreau primul loc în grupă"
Antrenorul lui Chelsea, Jose Mourinho, a susţinut conferinţa de presă ofricială dinaintea meciului cu Steaua. Londonezii sunt lideri în Grupa E, însă au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a se califica de pe primul loc.
"L-am auzit pe antrenorul Stelei când a afirmat că vine aici cu cea mai bună echipă, deşi nu mai are nicio şansă. Dacă venea cu echipa a doua, ziceam că meciul e terminat deja. Steaua a fost importantă în grupă, i-a luat patru puncte lui Basel şi două lui Schalke. Nu s-a facut de râs, ca echipele care termină cu zero puncte sau un punct. Meciul nu este deja câştigat, dar vom încerca să ne impunem şi să terminăm pe primul loc în grupă", a declarat Jose Mourinho.
"Am prieteni români"
Pe un ton destins, Mourinho a evitat elegant întrebările legate de un eventual interes pentru jucătorii Stelei.
"Nu vă pot spune dacă am un jucător favorit de la Steaua, pentru că mâine va apărea în presă că îl vreau la Chelsea. Am prieteni români, familia Becali, dar trebuie să uit de prieteni şi să câştig meciurile. Le mulţumesc prietenilor pentru că au încurcat Basel şi Schalke şi sper să mă ajute şi mâine, să iau trei puncte", a spus, râzând, Mourinho.
Reţeta succesului
"The Special One" a dezvăluit şi reţeta pentru a obţine performanţă în Europa, chiar dacă provii dintr-o ţară cu o putere economică redusă.
"Ţări precum România sau ca a mea, Portugalia, care nu sunt puternice din punct de vedere economic, pot concura cu şanse în UEFA Champions League doar când îşi ţin jucătorii. Important este să păstrezi cei mai buni jucători pentru unul, doi, trei ani. Dacă păstrezi cei mai buni jucători, totul este posibil. Când am câştigat Cupa UEFA în 2003, am vrut să plec, dar preşedintele mi-a spus că nu va vinde niciun jucător pentru un an, dar că peste doi o va face, deşi aveam ofertă de la Barcelona pentru Deco. Spre exemplu, l-aţi pierdut pe Chiricheş, şi asta se simte, dar pe de altă parte aţi luat bani frumoşi şi v-aţi asigurat bugetul", a mai afirmat portughezul.
Clasament Grupa E:
Chelsea - Steaua e miercuri, de la 21:45, în direct pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro.
Etichete: steaua , chelsea , mourinho , uefa champions league , chelsea-steaua , video chelsea steaua , mourinho steaua , mourinho despre steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...