Kassai a scăpat cu ajutorul poliției de furia jucătorilor lui Bayern
19.04.2017, 10:24După ce Bayern Munchen a fost eliminată din Liga Campionilor în urma unui meci cu probleme de arbitraj, pe Santiago Bernabeu, contra lui Real Madrid, centralul partidei, maghiarul Viktor Kassai, a avut parte de o vizită neașteptată, după joc, la vestiar.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit jurnalistului spaniol Juse Luis Sanchez de la El Chiringuito, trei jucători ai bavarezilor, Robert Lewandowski, Arturo Vidal și Thiago Alcantara au intrat peste Kassai, la vestiare și i-au adresat acestuia mai multe înjurături.
Conform lui Sanchez, arbitrul din Ungaria a scăpat de furia celor trei jucători cu ajutorul poliției spaniole.
”Astăzi cred că am fi putut câștiga și să ne calificăm, dar arbitrul a făcut o mulțime de greșeli. Cred că e imposibil să joci împotriva lui Real Madrid în zece oameni. Nu a fost cartonaș roșu, iar la golurile lor a fost offside cel puțin la unul, dacă nu chiar la două. Apoi, pentru situația mea, când am scăpat 1 la 1, nu a fost offside.
Da, este frustrant, pentru că îți dai seama că ești atât de aproape de semifinale, dar nu decizi tu ce se întâmplă pe teren. După una dintre decizii, ei au marcat un gol din offside. Este foarte dificil, pentru că poți lupta și juca bine, dar uneori este imposibil să câștigi. A fost foarte dificil pentru noi să jucăm 30 de minute în zece oameni”, a fost declarația lui Robert Lewandowski de după meci.
Arturo Vidal este probabil jucătorul care a avut cele mai îndreptățit să-i ceară socoteală lui Kassai, întrucât a maghiarul i-a arătat al doilea cartonaș galben după o intrare la minge.
Cei de la El Chiringuito au încercat însă să demonstreze că, la respectiva fază, chilianul îl atinge pe Asensio.
Mai mult, ei au mers și pe ideea că Vidal merita al doilea cartonaș galben pentru o intrare asupra lui Casemiro, în minutul 47 sau chiar pe un roșu direct, în minutul 4, atunci când l-a faultat pe Isco (faza în care a primit primul galben).
Pe lângă eliminarea chilianului, cei de la Bayern Munchen s-au plâns și de cele două goluri marcate de Cristiano Ronaldo în prelungiri, ambele din poziție de offside.
Chiar dacă au recunoscut că portughezul era în afara jocului la cele două reușite, ibericii nu sunt convinși că se impunea penalty la Arjen Robben (cel din care Lewandowski a făcut 1-0), cred că se putea acorda o lovitură de pedeapsă la Casemiro, iar autogolul lui Sergio Ramos (1-2) a fost precedat de o poziție de offside nesancționată la Thomas Muller.
În studio au existat însă și jurnaliști care au considerat că, la acea fază la care unii au cerut penalty pentru Real Madrid, Casemiro putea primi al doilea cartonaș galben.
Etichete: real madrid , bayern munchen , thiago alcantara , viktor kassai , arturo vidal , robert lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...