Video Mayweather câştigă milioane de dolari fără să mişte un deget. Ultima extravaganţă
23.03.2016, 14:07Floyd Mayweather continuă să facă bani şi la o jumătate de an după ce s-a retras. Şi asta fără să facă absolut nimic. Cel puţin, aşa susţine americanul de 39 de ani, care a postat un filmuleţ pe reţelele de socializare, în care apare în faţa unei mese pline cu bani, fără a spune însă cum a realizat câştigul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Viaţa e aşa cum ţi-o faci. Stau şi mă gândesc cât de binecuvântat sunt când mă apropii de 40 de ani, e aproape imposibil să nu spun că trăiesc visul american. Sunt binecuvântat să mă trezesc în fiecare dimineaţă şi să fiu sigur că îmi cresc conturile din bancă. Să fac sume de şapte cifre fără să mişc un deget demonstrează că am făcut investiţii strălucite şi că am luat decizii care mi-au permis să mă retrag confortabil. Sunt mândru că sunt rege."
La capitolul bani încasaţi în carieră, Mayweather este, de departe, pe primul loc nu numai în box, ci şi în istoria sportului. De 5 ani, americanul are cele mai mari venituri anuale dintre toţi sportivii planetei. Doar la meciul cu Pacquiao, din mai 2015, intitulat "meciul secolului", a încasat peste 250 de milioane de dolari.
În schimb, la ultimul meci al carierei, cel cu Andre Berto, din septembrie 2015, Mayweather a avut o bursă de doar 32 de milioane de dolari, în timp ce Berto a primit 4 milioane. După Mayweather, următorul pugilist ca venituri doar din bursele de meci este Wladimir Klitschko, cu sume în jur de 25 de milioane de dolari, în timp ce orice alt campion mondial încasează, de regulă, câteva milioane de dolari, până în 10.
Cifrele vorbesc de la sine atunci când vine vorba de cariera lui Mayweather. Americanul a fost campion mondial timp de 17 ani dintre cei 19 petrecuţi la profesionişti şi a învins 24 de campioni mondiali în 26 de meciuri cu una sau mai multe centuri puse în joc. Mayweather şi-a început cariera la categoria superpană, unde a devenit campion mondial în versunea WBC după doar doi ani şi 18 meciuri.
Au urmat apoi alte titluri mondiale la 4 categorii: uşoară, superuşoară, semimijlocie şi mijlocie-mică. Doar Pacquiao îl depăşeşte la acest capitol, obţinând titluri mondiale la 7 categorii de greutate, record în lumea boxului.
Mayweather s-a retras cu un palmares impecabil: 49 de victorii, dintre care 26 obţinute înainte de limită şi nicio înfrângere. La acest capitol, americanul l-a egalat pe celebrul Rocky Marciano, care s-a retras tot din postura de campion mondial neînvins şi tot cu 49 de victorii.
Etichete: floyd mayweather , box digisport , box mayweather , mayweather
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...