Doroftei demisionează din funcția de președinte al Federației Române de Box!
10.11.2014, 17:54Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box, a anunțat că în proporţie de 99 la sută s-a decis să demisioneze din funcţia pe care o ocupă, precizând că doreşte să se dedice unei cariere de antrenor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Mi-am dat demisia. Adică 99%, mai rămâne să completez foaia. Eu am venit în Federaţie când era la un pas să fie dezafiliată şi mi-am propus să pun boxul pe linia de plutire. Şi mi-am atins obiectivul. Acum, cu Dumnezeu înainte, sunt oameni care ştiu box, care pot să-şi vadă de drumul lor mai departe. Şi eu am făcut, dar până aici mi-a fost limita, ăsta a fost obiectivul meu. Sunt rezultate la toate loturile, boxul a revenit la locul lui. Acum fiecare îşi vede de drumul lui", a declarat Doroftei pentru Mediafax.
Oficialul FRB a precizat că au existat discuţii contradictorii cu alţi oficiali ai federaţiei, dar nu acesta este motivul deciziei sale de a demisiona:
"Au fost discuţii normale, nu aprinse, ca în orice federaţie, ca peste tot, dar nu asta e cauza. Eu plec pentru că aici consider că e capăt de linie pentru mine. Eu mi-am văzut de treaba mea. Mai multe să facă şi alţii".
Leonard Doroftei a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a forului, de la 23 noiebrie 2012.
Leonard Doroftei a participat în cursul zilei de luni la o conferinţă de presă despre prezenţa lotului feminin de box la Campionatele Mondiale 2014 din Coreea de Sud (15-25 noiembrie), dar nu a făcut atunci referire la o posibilă demisie.
Etichete: box , doroftei , leonard doroftei , doroftei box
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...