BC Timișoara face apel la mediul de afaceri local pentru a-și continua activitatea sportivă
23.09.2015, 10:31UPDATE: Consiliul director al clubului de baschet masculin BC Timişoara a decis continuarea activităţii în aşteptarea unui ajutor pe termen scurt din partea mediului de afaceri bănăţean, deşi Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş au sistat finanţarea, se arată într-un comunicat.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
BC Timişoara, club de baschet înfiinţat în 1965 sub denumirea Ştiinţa Timişoara, a câştigat Cupa României în sezonul trecut, 2014/2015, iar în 2009 şi 2012 a jucat finala campionatului Divizia A.
''În urma deciziilor iniţiale emise de Curtea de Conturi Timişoara, atât Consiliul Local Timişoara cât şi Consiliul Judeţean Timiş se află în imposibilitatea de a onora sprijinul financiar alocat prin hotărâri de consiliu şi bugete aflate în vigoare. Aceste decizii au fost contestate de autorităţile publice locale urmând ca opinia finală a Curţii de Conturi a României să fie transmisă în cel mai scurt timp.
Având în vedere situaţia gravă existentă, Consiliul Director face un apel la mediul de afaceri timişorean, parte a comunităţii locale, să sprijine financiar clubul pe o perioadă limitată astfel încât tradiţia baschetbalistică timişoreană să nu fie întreruptă. În acest sens, Consiliul Director va transmite în cursul zilei de azi o scrisoare oficială companiilor din Timişoara pentru sprijinirea acestui demers'', se precizează în comunicat.
Până la rezolvarea situaţiei, Consiliul director al BC Timişoara a decis ''să încerce continuarea activităţii prin prezentarea echipei la jocurile imediat următoare în speranţa că apelul adresat mediului de afaceri timişorean va avea un ecou pozitiv şi că opinia finală a Curţii de Conturi a României se va dovedi favorabilă autorităţilor publice locale''.
''BC Timişoara a devenit în timp un club emblematic pentru sportul timişorean. Câştigător al Cupei României, participant în repetate rânduri în competiţii europene, clubul a onorat numele Timişoarei atât în plan intern cât şi la nivel internaţional. Mai mult, BC Timişoara contribuie la popularizarea şi dezvoltarea sportului de masă în Timişoara. Multiplele titluri naţionale de juniori precum şi Academia de Baschet la care numeroşi copii şi tineri intră în contact cu sportul reprezintă contribuţii valoroase aduse Timişoarei'', se adaugă în comunicat.
sursa foto: bctimisoara.ro
Veste surprinzătoare din Banat. Echipa de baschet masculin BC Timișoara, câștigătoarea Cupei României, este la un pas de a se retrage din campionat și din cupele europene și de a pune jucătorii pe liber. Motivul? Lipsa banilor.
Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, în ședința de plen de marți (foto), după votarea rectificării bugetare, anunță Opinia Timișoarei. ”Am și primit deja de la Baschet mesajul care mă anunța retragerea echipei din campionat, din cupele europene și trimiterea către jucători a unor înștiințări că sunt liberi de contract, începând de azi”, a spus edilul Timișoarei.
Curtea de Conturi a declarat ilegal contractul de asociere dintre Primărie și clubul BC Timișoara, care prevedea o așa zisă cotizație. În urmă cu trei săptămâni, în Consiliul Local s-a decis aprobarea unui nou tip de contract-cadru prin care să fie alocați în continuare bani echipei. Și nu numai celei de baschet, ci și celorlalte structuri sportive la care Primăria e asociat: ACS Poli Timișoara, Asociația Sportivă CH Politehnica Timișoara, Asociația Timișoara Saracens RMS Universitatea de Vest și Asociația Baschet Club Timișoara. În baza acestui contract-cadru, marți urmau să fie aprobate contractele cu fiecare echipă în parte pentru alocarea banilor pentru 2015. Primarul Nicolae Robu a anunțat, însă, că juriștii nu și-au dat avizul pentru deblocarea sumelor.
Explicațiile edilului au fost halucinante. Juriștii au considerat că prin acest contract s-ar dubla finanțarea, întrucât finanțarea a fost aprobată o dată, cu titlu de cotizație. ”Dacă mai semnăm un contract înseamnă că mai dăm alți bani, au zis juriștii. Asta deși în textul contractului scrie limpede că se referă la finanțarea prin cotizație a asociațiilor la care CL este membru constitutiv. Despre ce competență să mai vorbim în acest caz? Niciun jurist nu a semnat documentul și nu am putut să-l prezint azi. Consecința? Am și primit de la Baschet mesajul: ”retragerea din campionat și din cupele europene și trimiterea către jucători a înștiințărilor că sunt liberi de contract, eliberarea apartamentelor ocupate de club în două zile, începând de astăzi”. Evident că urmează, în lanț, consecințele fatale pentru toate celelalte cluburi”, a avertizat Nicolae Robu, semn că și ACS Poli, clubul de fotbal, este în pericol.
Consilierul local Ciprian Jichici a anunțat că jucătorii vor da în judecată clubul de baschet și că vor avea câștig de cauză în instanță.
”Doi ani de zile vor avea interdicție la liga națională de baschet masculin și cinci ani interdicție în cupele europene”, a avertizat Jichici.
Managerul sportiv al BC Timișoara, Leontin De Maio, a confirmat informațiile oferite de primarul Robu. ”Trebuia să intre o hotărâre în CL care să deblocheze financiar situația clubului. Din păcate nu s-a întâmplat asta și, ca atare, în lipsa oricăror resurse financiare, ne aflăm în imposibilitatea de a funcționa. Asta poate duce la retragerea și la rezilierea contractelor cu jucătorii”, a spus De Maio, pentru sursa citată.
Totuși, baschetbaliștii timișoreni s-au antrenat aseară normal, de la ora 18:30, nefiind informați că ar fi liberi de contract până la acea oră. Managerul sportiv al BC Timișoara spunea, însă, că o decizie finală va fi luată în cursul zilei de astăzi.
Sursa foto: tion.ro
Etichete: bc timisoara , cupa romaniei , acs poli , comunicat , retragere din campionat , retragere din cupele europene , jucatori pusi pe liber , apel la mediul de afaceri , finantare privata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...