Video Niculescu, în semifinalele turneului de la Hobart. Monica și-a aflat adversara
11.01.2017, 23:54ÎN DIRECT la Digi Sport, Monica Niculescu, cap de serie numărul 3 şi locul 40 WTA, a învins-o cu 6-4, 6-4, pe japoneza Risa Ozaki, locul 100 WTA, venită din calificări, în sferturile de finală ale turneului Hobart International, cu premii de 250.000 de dolari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Monica a câștigat primul set cu 6-4, după care a cerut intervenția medicului și a fost nevoită să meargă la vestiare. Locul 40 WTA a revenit în forță și a câștigat primele 4 game-uri ale actului secund. Monica avut totuși emoţii în setul al doilea, când a condus cu 4-0, 30-15, pe serviciul adversarei. Ozaki a revenit şi a avut 40-0 la 4-4, dar nu a putut concretiza acest avantaj. Setul al doilea a fost câştigat tot de Niculescu în cele din urmă și partida s-a încheiat după două ore şi cinci minute.
Niculescu a avut 23 de mingi direct câştigătoare, faţă de 12 ale adversarei, dar a făcut şi multe erori neforţate, 54 (faţă de 32 ale asiaticei). De remarcat că Monica a avut un procentaj de 93% la primul serviciu pus în teren.
Aflată la a opta prezenţă la Hobart, Niculescu va evolua în premieră în penultimul act al competiţiei, vineri, cu jucătoarea ucraineană Lesia Tsurenko, locul 61 WTA. Cele două sportive s-au mai întâlnit o dată, în 2011, în calificări la Indian Wells, cand românca a câştigat în două seturi, 6-2, 6-3.Calificarea în semifinale este recompensată în Tasmania cu 11.300 de dolari şi cu 110 puncte WTA.
Partida dintre Monica Niculescu și Lesia Tsurenko va fi transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport 1, vineri, 13 ianuarie, de la ora 10:00.
UPDATE: Niculescu - Ozaki 6-4, 6-4. GAME, SET și MECI MONICA NICULESCU, care merge în semifinale la Hobart după un meci maraton, de peste două ore
UPDATE: Niculescu - Ozaki 6-4, 5-4. BREAK MONICA! După ce a pierdut 4 game-uri la rând, Niculescu a reușit să câștige pe serviciul adversarei și va servi pentru meci
UPDATE: Niculescu - Ozaki 6-4, 4-4. Revenire incredibilă a sportivei din Japonia. Condusă cu 4-0 în actul secund, Ozaki a reușit să câștige 4 game-uri la rând
UPDATE: Niculescu - Ozaki 6-4, 3-0. BREAK MONICA! Încă un game câștigat pe serviciul adversarei de către Monica. Niculescu pare scăpată în învingătoare, în ciuda problemelor medicale pe care le-a întâmpinat în finalul primului set
UPDATE: Niculescu - Ozaki 6-4, 1-0. BREAK MONICA! Vizita la vestiare i-a prins bine numărului 40 WTA, care a câștigat primul game din setul secund
UPDATE: Monica a revenit de la vestiare și partida s-a putut relua
UPDATE: Niculescu - Ozaki 6-4. SET MONICA! Niculescu reușește să-și mențină avansul și să câștige primul act al întâlnirii. Imediat după punctul câștigător, Monica a cerut intervenția medicului și a mers la vestiare
UPDATE: Niculescu - Ozaki 4-3. BREAK MONICA! Pentru a doua oară în acest prim set, Niculescu reușește să câștige pe serviciul japonezei
UPDATE: Niculescu - Ozaki 3-3. După un start în care ambele jucătoare au realizat câte un break, meciul a devenit extrem de echilibrat, lupta fiind intensă pentru fiecare punct
UPDATE: Niculescu - Ozaki 1-2. BREAK MONICA! Niculescu reușește să câștige primul ei game, chiar pe serviciul adversarei
UPDATE:Niculescu - Ozaki 0-2. Nipona confirmă startul bun de partidă și reușește rapid primul break
UPDATE: A început partida dintre Niculescu și Ozaki. Japoneza a servit și a câștigat primul game al partidei, deși Monica a avut o minge de break
Monica Niculescu se va duela cu Risa Ozaki pentru un loc în semifinalele turneului de la Hobart. Partida va avea loc joi, de la ora 10:00 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 2.
Aceasta va fi prima întâlnire dintre românca de pe locul 40 WTA şi nipona de 22 de ani (100 WTA), care se află pentru prima oară la turneul australian, acolo unde Niculescu încearcă să îşi depăşească cea mai bună performanţă, sferturile de finală din 2014.
Pentru a atinge această fază a competiţiei, Monica a dispus de Jelena Jankovic şi Kirsten Flipkens, în timp ce Ozaki a avut nevoie de trei tururi preliminare pentru a intra pe tabloul principal, acolo unde le-a învins pe Kurumi Nara şi Lucie Safarova.
Asiatica nu a câştigat niciun turneu WTA în carieră, singurele competiţii cu care se poate lăuda fiind 6 ITF-uri. 288.221 de dolari a câştigat în întreaga carieră Ozaki. La turneele de Grand Slam, aceasta nu a atins până în prezent tabloul principal.
Partida dintre Monica Niculescu şi Risa Ozaki va fi transmisă joi, de la ora 10:00, în direct pe Digi Sport 2 şi poate fi urmărită în format LIVE VIDEO&SCORE pe digisport.ro.
Turneele WTA din această săptămână, de la Sydney (Premier) și Hobart (International) pot fi urmărite ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport.
55 de turnee WTA sunt transmise de Digi Sport, anual, în următorii cinci ani.
Etichete: niculescu live score , niculescu ozaki live , live video niculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...