Încă o lovitură pentru Sharapova, după suspendarea primită pentru dopaj. Cele mai mici încasări din carieră
22.09.2017, 12:07Suspendarea primită pentru dopaj i-a afecatat serios veniturile Mariei Sharapova, care, în perioada iunie 2016 - iunie 2017 a încasat cei mai puțin bani din carieră.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Potrivit Forbes, rusoaica de 30 de ani a încasat în anul financiar precedent mai puțin de șase milioane de dolari, asta după ce, ea a evoluat destul de puțin, întrucât a revenit în circuit abia în luna aprilie, după expirarea suspendării de 15 luni, iar, apoi, la începutul verii nu a jucat deloc (la Roland Garros nu a primit wild-card, după care a suferit o accidentare).
Depistată pozitiv la începutul lui 2016, după o probă recoltată în urma meciului pierdut în sferturile de finală de la Australian Open, în fața Serenei Williams, Maria Sharapova a pierdut atunci majoritatea sponsorilor.
Dacă Nike, Head, Evian și Porsche au ales să rămână alături de ea, deși o parte dintre aceștia au anunțat inițial că renunță la parteneriat, Tag Heuer, Avon și American Express nu s-au întors lângă rusoaică, după ce ea a picat respectivul test anti-doping.
Suma de aproape șase milioane de dolari americani câștigată de Sharapova în precedentul an financiar este incomparabilă mai mică cu cea câștigată în întreaga carieră - aproape 300 de milioane de dolari, sumă rezultată din încasările din premiile oferite la turnee, cele oferite de sponsori și alte contracte semnate de aceasta.
Ca o comparație cu ceea ce s-a întâmplat în perioada iunie 2016 - iunie 2017, Sharapova încasat în jur de 18 milioane de dolari în primele 12 luni de după câștigarea titlului la Wimbledon, în urmă cu 13 ani. Dacă până la victoria de la Londra din 2004 ea era sponsorizată doar de Nike și Prince (producătorul de rachete), ea a semnat apoi contracte cu Tag Heuer, Canon, Motorola, Colgate-Palmolive, iar, mai apoi, și cu Land Rover, Pepsi și Sony.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: maria sharapova , dopaj , venituri , incasari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un jurnalist al ziarului german Bild, specializat în analiză militară, a sugerat că noua rachetă...