Video Gest superb făcut de Sorana la finalul meciului cu Siniakova. Cehoaica a fost aproape de o accidentare gravă
26.06.2017, 14:48Final dramatic în meciul Soranei Cîrstea din primul tur de la Eastbourne. Deși românca s-a impus fără probleme, adversara ei, Katerina Siniakova, a fost la un pas să se accidenteze grav la ultimul schimb al partidei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La minge de meci (la scorul de 6-3, 5-2 și 40-15 în game-ul în care românca se afla la serviciu), Sorana a trimis cu backhand-ul în contre-pied, iar Siniakova s-a dezechilibrat și a rămas întinsă pe gazon, după ce a alunecat.
Cîrstea s-a îndreptat imediat spre adversara sa, pentru a se asigura că este în regulă și pentru a o consola. În cele din urmă, cehoaica s-a ridicat și a reușit să se îndrepte spre scaunul său de la marginea terenului pe propriile picioare. Acolo, aceasta a primit în continuare îngrijiri medicale.
VIDEO Ultimul game al meciului Cîrstea - Siniakova:
(ultimul punct începe la minutul 2:10)
În ceea ce o privește pe Sorana Cîrstea, aceasta s-a calificat în turul al doilea, după ce a intrat pe tabloul principal ca lucky loser al calificărilor și urmează să o întâlnească pe a cincea favorită Johanna Konta.
Cele două jucătoare nu s-au întâlnit decât o singură dată, în acest an, în Fed Cup, în acel meci cu probleme de la Constanța, în care Ilie Năstase a fost escortat în afara terenului.
Turneul WTA din categoria Premier de la Eastbourne este transmis ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE, în această săptămână, la Digi Sport.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: accidentare , sorana cirstea , turul 1 , eastbourne , katerina siniakova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...