Video&Foto Sorana Cîrstea, criză de nervi la primul meci al anului. Momentul psihologic
01.01.2017, 13:32Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Shenzhen, după 6-3, 4-6, 6-4 contra Kristinei Kucova, dar primul său meci din 2017 nu a fost lipsit de emoții. Jucătoarea din România a eliberat tensiunea în setul decisiv, când și-a vărsat nervii distrugându-și racheta.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Sorana Cîrstea (26 de ani, locul 79 WTA) a început bine și a câștigat primul set la 3, dar adversara din Slovacia a revenit și s-a impus la 4 în cel de-al doilea, trimițând meciul în decisiv. Acolo, Sorana a început mai bine și a avut 3-0, dar a urmat o perioadă foarte grea. Momentul de furie a avut loc după ce a pierdut 4 game-uri la rând, pe ultimul chiar după ce a condus cu 30-0 și Kucova a trecut la conducere.
Imediat după ce a trimis în fileu ultima minge a celui de-al 7-lea game din setul 3, Sorana și-a distrus racheta, după ce a izbit-o de suprafața de joc în repetate rânduri.
După ce s-a eliberat de presiune, jucătoare din România nu a mai pierdut niciun game și în cele din urmă s-a impus cu 6-4 în setul decisiv și s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Shenzhen, acolo unde va întâlni, într-un meci transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport, câștigătoarea din întâlnirea Agnieszka Radwanska (locul 3 WTA) - Ying-Ying Duan (locul 104 WTA).
Galerie Foto
VIDEO
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
2017 începe în forță la Digi Sport! Turneele din luna ianuarie sunt ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport, începând cu cele de la Shenzhen, Brisbane și Auckland. Din 2017 vor fi 55 de turnee WTA, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii cinci ani.
Etichete: sorana cirstea , video sorana , sorana racheta , video sorana cirstea , video sorana cirstea shenzhen , video sorana cirstea shenzhen digi sport , video sorana cirstea digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...