Foto Nadia Comăneci a urmărit meciul Simonei Halep cu Vania King alături de Darren Cahill
12.03.2016, 11:04Simona Halep a redescoperit gustul victoriei în circuitul WTA şi s-a impus categoric în turul 2 la Indian Wells, unde este deţinătoarea titlului, în faţa americancei Vania King, scor 6-1, 6-1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Halep a avut parte de o susţinere importantă la primul meci din acest an la turneul pe care l-a câştigat în 2015. Românca a fost încurajată din tribună de Nadia Comăneci, care, alături de soţul său, Bart Conner, a urmărit meciul din loja în care se afla şi antrenorul Simonei, Darren Cahill.
"O mare onoare să stau alături de două legende la meciul din această seară al Simonei", a scris Cahill pe contul său de Twitter, lângă o poză cu Nadia şi Bart Conner.
La finalul meciului, şi Simona Halep s-a fotografiat alături de prima gimnastă care a primit nota 10 la Jocurile Olimpice şi de soţul său.
Nadia Comăneci este o prezenţă obişnuită la meciurile pe care Simona Halep le dispută în Statele Unite.
Etichete: simona halep , nadia comaneci , turneu wta , indian wells , darren cahill , bart conner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...