Kerber, impresionantă de jocul Simonei: "S-a luptat pentru fiecare punct"
05.07.2016, 17:32Premier League: Manchester City - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Simona Halep a cedat după o oră şi 33 de minute, în faţa unei adversare care a fost la conducerea jocului. În primul set au fost opt breakuri consecutive: Angelique Kerber a condus cu 2-0, 3-1, 4-2 şi 5-3, apoi Halep a avut o revenire şi a egalat la 5, însă românca a pierdut primul set după o dublă greşeală.
Jucătoarea germană nu a fost niciodată condusă nici în setul 2 şi a avut la un moment dat 5-3, dar Halep a avut o nouă revenire şi a urmat un tie-break, în care Kerber s-a impus.
La final, Kerber, care are şansa să devină prima sportivă din Germania învingătoare la All England Club după Steffi Graf (1996), a avut numai cuvinte de laudă la adresa sportivei noastre. Halep s-a agăţat de orice punct, iar meciul a fost unul extrem de echilibrat, crede învingătoarea de anul acesta de la Australian Open.
"Amândouă am jucat la un nivel foarte înalt. E incredibil că sunt în semifinale. Joc cel mai bun tenis al meu în momentul de faţă. Simona s-a luptat pentru fiecare punct, dar am rămas concentrată. M-am simţit bine şi am savurat fiecare clipă petrecută pe teren" , a spus Kerber, conform Bild.
Nemţoaica o va întâlni în semifinale pe americanca Venus Williams, care a trecut în minimum de seturi de Iaroslava Şvedova. Pentru accederea în penultimul act la All England Club, Kerber va încasa 625,000 de dolari şi 780 de puncte WTA.
0 seturi a pierdut Kerber la ediţia de anul acesta de la Wimbledon
Etichete: kerber , kerber halep , kerber halep wimbledon , wimbledon 2016 halep kerber
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Pentru April Balascio, tatăl ei carismatic era un om violent, autoritar, dar și iubitor de multe...