VIDEO INTERVIU EXCLUSIV Amintirile lui "Nole" despre România: “Aici am câștigat primul meci din carieră!”
26.03.2014, 10:24
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Novak Djokovic are numai cuvinte de laudă la adresa României, unde s-a antrenat la începutul carierei. De asemenea, sârbul a câștigat primul meci în circuitul ATP chiar la București. Se întâmpla în 2004, când l-a învins pe Arnaud Clement, în urma unui wild-card primit de la organizatorii Open-ului de la București, cel mai important turneu din România.
Aflat în prezent la Miami, sârbul a rememorat acel episod într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport:
"Este unul dintre momentele de care îmi aduc aminte cu multă plăcere. Prima victorie nu o uiți niciodată. Eram tânăr atunci, am fost eliminat de Ferrer, dar meciul cu Clement de la București rămâne unul special".
La începutul carierei, Djokovic a stat în cameră cu Victor Ioniță, fost jucător profesionist și actualmente antrenor al Soranei Cîrstea. De altfel, Ioniță l-a învățat cântecul pe care campionul sârb îl fredonează adeseori și acum.
"M-a învățat câteva expresii în română, mi-amintesc că asculta în permanență un anumit cântec pe care îl spun fiecărui român pe care îl întâlnesc: “Nu mai ești cum te știu, sufletul tău e prea pustiu” (n.r. trupa Sistem) sau cam așa ceva. Nu e rău, nu-i așa? E un cântec vechi, dar pe vremea aceea era bun.
Am și vreo doi prieteni sârbi care trăiesc și muncesc în România. Este o țară foarte frumoasă, unde din păcate n-am mai mai ajuns de mulți ani, nici la București și nici în altă parte, dar de abia aștept să revin", a spus Djokovic pentru Digi Sport.
"Nu voi uita niciodată drumul cu mașina de la Belgrad la București!"
Numărul 2 mondial a evocat și niște momente mai delicate, trăite cu ocazia unei călătorii cu mașina din capitala Serbiei la București:
"Una dintre cele mai amuzante amintiri pe care le am se leagă de un drum cu mașina pe care l-am făcut de la Belgrad la București, în condițiile în care între cele două orașe este o distanță destul de lungă. La vremea respectivă nu mi s-a părut însă atât de distractiv, deoarece am vomitat de două-trei ori din cauză că prietenul meu care se afla la volan conducea foarte repede, iar eu avusesem parte la plecare de un mic dejun copios, mâncasem burek (n.r. plăcintă de carne specifică sârbilor și croaților). În combinație cu iaurt, nu este chiar cea mai bună opțiune, așa că nu-mi amintesc foarte bine călătoria spre București.
Aici țin însă minte că m-am simțit foarte bine. Am fost la câteva restaurante foarte bune, m-am plimbat pe jos, pe marginea râului (n.r. Dâmbovița), a fost foarte frumos.
Le mulțumesc tuturor celor care mă susțin, celor care urmăresc tenisul. Chiar mi-ar plăcea foarte mult să revin la București când voi putea. Din păcate, agenda mea este acum atât de încărcată încât nu reușesc să ajung nici măcar în țara mea prea des. Acum locuiesc la Monte Carlo, acolo mă antrenez, acolo trăiesc și de acolo călătoresc la diferite turnee. Sunt foarte ocupat, dar când va apărea o ocazie de a veni în România, nu o voi rata".
Etichete: interviu exclusiv novak djokovic amintiri romania bucuresti , video djokovic interviu digi sport , interviu gabriel morariu novak djokovic , djokovic canta in limba romana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...