"Am pus deoparte 100 de milioane de euro!". Planul lui Ţiriac pentru sportul românesc
24.07.2017, 17:34Ion Ţiriac este decis să îşi continue investiţiile în sportul românesc. De această dată omul de afaceri e hotărât să sprijine activităţile fizice ale copiilor, doar printr-o asemenea programă la nivel naţional urmând ca sportul să progreseze, iar sănătatea să vină ca un lucru firesc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ultimul deceniu, situaţia generală din sportul nostru a ajuns aproape de pragul minim. În timp ce în ţările civilizate există programe extrem de bine puse la punct pentru dezvoltarea copiilor, la noi se investeşte doar în măsura în care ai garanţia profitului pe termen scurt.
Ţiriac, care în trecut a sprijinit de nenumărate ori sportul de performanţă, vrea să construiască un campus sportiv universitar, după modelul american. În plus, el doreşte să îi sprijine pe cei mici. Nu neapărat pentru a face performanţă în sport, ci pentru că prin intermediul activităţilor fizice ai garanţia că aceştia vor creşte armonios şi vor sta departe de alte pericole.
"Am puse deoparte 100 de milioane de euro pentru construirea unui campus sportiv universitar! Vreau să facem grădiniţe olimpice pentru ca cei mai mici să facă sport", a explicat Ţiriac într-o conferinţă.
Nu este prima acţiune a lui Ţiriac de acest gen. În urmă cu doi ani, el a susţinut puternic Asociaţia Student Sport România , singura asociaţie care susţine sportul universitar din România. Aceştia au beneficiat de suport financiar pentru activităţile următoare: minifotbal, baschet, handbal, tenis de câmp, tenis de masă, cros, judo, ciclism xc şi nataţie.
"Am încurajat şi sprijinit cu fiecare ocazie proiectele cu tematică sportivă care pot aduce plus de valoare tinerilor. Cred cu tărie că sportul şi disciplina pe care acesta o impune determină sănătatea unei societăţi", spunea Ţiriac la momentul respectiv.
Etichete: tiriac , tiriac investitii , tiriac sportul romanesc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...