VIDEO Gică Popescu şi-a lansat oficial candidatura pentru şefia FRF şi a prezentat "echipa de start"
14.01.2014, 13:11Gică Popescu şi-a lansat oficial candidatura pentru şefia FRF. ÎN DIRECT la Digi Sport 3, "Baciul" a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat întreaga echipă alături de care va lucra la acest proiect.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Lui Gică Popescu i s-au alăturat Anghel Iordănescu, Gică Hagi, Bogdan Stelea, Adalbert Kassai, Dumitru Mihalache, Cristian Bivolaru, Paul Prodan şi Ilie Dumitrescu.
Funcţiile pe care le vor ocupa cei de mai sus sunt următoarele:
Anghel Iordănescu - director tehnic național; "Nea Puiu este deja în funcție, mă bucur enorm că îl vom găsi în martie în această funcție", a declarat entuziast Gică Popescu.
Gică Hagi - se va ocupa de implementarea stategiei și viziunii la nivel național;
Bogdan Stelea - antrenor al echipei naționale U21, va fi membru al departamentului de dezvoltare;
Adalbert Kassai - secretar general al FRF;
Dumitru Mihalache - responsabil al departamentului de competiții și dezvoltare din cadrul FRF;
Crisitan Bivolaru - director de relații internaționale, strategii și dezvoltare;
Paul Prodan - director financiar (are vastă experiență în domeniul bancar);
Ilie Dumitrescu - șeful departamentului de strategii și programe
După prezentarea echipei, Gică Popescu a trecut la proiectul pe care îl are la şefia Federaţiei Române de Fotbal.
"Ministerul Educației trebuie să facă un sondaj în rândul copiilor, pentru a vedea ce sport vor să practice. Sunt convins că o pondere foarte mare va fi către fotbal. În acest sens, antrenorii și scouterii vor participa, împreună cu profesorii de sport, la orele de fotbal, astfel încât să avem o bază de selecție a jucătorilor cei mai talentați. Aș dori să mulțumesc într-un mod special echipei care a lucrat alături de mine la implementarea acestui proiect. Au fost săptămâni, luni, de o muncă extraordinară, pentru a pune la punct programul pe care vrem să-l implementăm", a declarat Gică Popescu, într-o conferinţă de presă.
42 de scouteri în ţară
Apoi, "Baciul" s-a referit concret la strategia pe care o are pentru relansarea fotbalului românesc, plecând de la centrele de copii şi juniori.
"Vor fi 42 de scouteri în ţară, câte unul pentru fiecare judeţ, care trebuie să cunoască toți copiii și juniorii din județul respectiv. Astfel, vom avea o imagine clară și reală a tuturor copiilor cu potențial al copiilor din țară. Pe fiecare regiune, chiar dacă nu va fi administrativ efectuată, vom crea câte un centru regional care va avea în subordine cinci județe. Fiecare centru regional va fi condus de un director tehnic regional. În fiecare centru vom alcătui câte o selecționată regională, la fiecare nivel de vârstă. Vom dori ca toți jucătorii cu potențial să fie selecționați, pe regiuni, în aceste selecționate regionale. Ele vor fi seva de unde își vor lua fotbaliști antrenorii echipelor naționale de juniori și tineret. Toți antrenorii echipelor naționale vor avea obligația să locuiască în București și să fie prezenți în centrele de la Mogoșoaia sau Buftea.", a mai spus Gică Popescu.
Miercuri, tot într-o conferinţă de presă transmisă în direct de Digi Sport 3, urmează să-şi lanseze oficial candidatura pentru şefia FRF şi Vasile Avram.
Etichete: frf , candidatura , gica popescu , candidatura gica popescu , popescu frf candidatura , echipa gica popescu frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...