VIDEO Michael Owen se retrage la sfârșitul sezonului
19.03.2013, 12:31La 33 de ani, Michael Owen a decis să pună capăt carierei de fotbalist, el urmând să se retragă la sfârșitul acestui sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Owen și-a anunțat decizia pe contul de Twitter, iar pe site-ul său oficial a ținut să le mulțumească tuturor celor care l-au ajutat în cariera sa de fotbalist.
În ultimul timp, Owen a trecut printr-o perioadă grea la Stoke City, nereușind să se impună la formația din Premier League. El a marcat un singur gol în șase meciuri.
Owen a fost unul dintre cei mai talentați atacanți englezi. Perioada cea mai bună a avut-o la Liverpool, pentru care a evoluat între 1996 și 2004. El a marcat 158 de goluri în 297 de partide pentru cormorani. În 2001, Owen a reușit să câștige și Balonul de Aur.
De la Liverpool, Owen a mai trecut pe la Real Madrid, Newcastle United și Manchester United, înainte să ajungă la Stoke City. La echipa din capitala Spaniei s-a transferat în 2004 și a fost al cincilea "galatic", după Figo, Zidane, Ronaldo și Beckham.
În cariera sa, Owen a câștigat Cupa Angliei, Cupa Ligii Angliei, Cupa UEFA și Supercupa Europei cu Liverpool. În tricoul lui Manchester United, el a cucerit campionatul și Cupa Ligii.
Owen a avut evoluții excelente și pentru reprezentativa Angliei, pentru care a izbutit să înscrie 40 de goluri în 89 de meciuri, între 1998 și 2008.
Cele mai frumoase goluri din cariera lui Owen
Etichete: liverpool , real madrid , manchester united , ronaldo , beckham , zidane , twitter , stoke city , owen , cupa ligii angliei , figo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...