VIDEO Ceahlăul-Pandurii 0-1. Gorjenii, aproape de Europa
23.02.2013, 10:28Primul meci oficial al gorjenilor din 2013 a arătat că există viață și după plecarea intempestivă a lui Petre Grigoraș.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Cu matematicianul Pustai la timonă, Răduț și compania au jucat la fel cum o făceau și cu “cel mai tare din oraș“. Adică cu entuziasm, cu multă risipă de energie și cu ambiția ca la finalul sezonului să ocupe un loc care să le permită să se lupte pentru Europa.
Și nemțenii au început tare din dorința de a marca repede un gol menit a le turna plumb în ghete celor de la Pandurii. Chiar au avut o oportunitate de a marca, dar au fost lipsiți de șansă la faza în care Rada II era să-și dea un autogol de toată frumusețea.
Lucrurile s-au complicat pentru nemțeni însă relativ repede, după ce masivul Matulevicius a profitat de o eroare a fundașilor și a portarului Ceahlăului și a marcat.
Derulat într-o atmosferă de vacanță, suporterii Ceahlăului au fost interesați de meci puțin spre deloc, elevii lui Pustai s-au chinuit să reintre în joc, dar n-au fost capabili. Din contră, de marcat tot oaspeții au făcut-o, prin același Matulevicius, dar arbitrul n-a validat golul pe motiv de ofsaid.
Până la final, tot gorjenii s-au remarcat și au mai punctat la impresia artistică. Același Matulevicius, MVP-ul partidei, dar și Răduț l-au făcut pe Pustai să-și pună mâinile în cap de ciudă că nu poate debuta cu o victorie la scor.
Prin acest succes, Pandurii a trecut, momentan, pe locul al doilea al Ligii I, de unde va cădea în funcție de rezultatele Astrei cu Viitorul (luni, ora 18:00 ÎN DIRECT la Digi Sport 1) și Vasluiului, care va juca cu CFR (luni, ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1), dar rămâne în cărți pentru Europa. În schimb, Ceahlăul își complică situația în lupta pentru evitarea retrogradării.
Ceahlăul Piatra Neamț - Pandurii Târgu Jiu 0-1
A marcat: Matulevicius 28
Ceahlăul
Miron - Moreno (Dumitraș 46), Ichim, Cazan, Marc - Onciu (Bădescu 83), Ad. Gheorghiu - Ștefănescu (Achim 33), Golubovic, Stana - Constantinescu
Antrenor: Costel Enache
Pandurii
Mingote - Unguruşan, O. Viera, Rada II, Al.Vlad - Nistor, P. Anton - Răduţ (Lemnaru 87), Voiculeţ (Ad. Rusu 90), Nicoară (Grigoraș jr 68) – Matulevicius
Antrenor: Cristi Pustai
FINAL
Min. 90 - Ultima schimbare la Pandurii. A ieșit Voiculeț, a intrat RUSU
Min. 88 - Oportunitate de gol pentru Ceahlăul, dar Marc a încercat o finalizare cu exteriorul, nereușită, și mingea s-a dus departe de poartă.
Min. 87 - A doua schimbare la Pandurii. A ieșit Răduț, a intrat LEMNARU.
Min. 83 - Ultima schimbare la Ceahlăul. A ieșit Onciu, a intrat BĂDESCU.
Min. 82 - Mare ocazie de gol Ceahlăul. Același Vlad a fost aproape de a marca, de data asta în proprie poartă, dar mingea s-a dus pe lângă poarta lui Mingote.
Min. 81 - Mare ocazie Pandurii. Matulevicius a scăpat pe dreapta a centrat perfect în centru, Răduț n-a putut ajunge la minge, iar reluarea lui Vlad a fost jenantă.
Min. 78 - Răduț s-a făcut de râs în momentul în care a vrut să reia din voleu, dar mingea s-a dus în aut.
Min. 74 - oi Cazan pentru un fault din spate
Min. 70 - oi Rada II
Min. 68 - Prima schimbare la Pandurii. A ieșit Nicoară, a intrat GRIGORAȘ JR
Min. 67 - oi Golubovici pentru un fault asupra lui Anton
Min. 66 - Matulevicius a marcat pentru Pandurii, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Min. 64 - A doua schimbare la Ceahlăul. A ieșit Moreno, a intrat DUMITRAȘ
Min. 58 - Altă ocazie Ceahlăul, dar Mingote a fost pe fază și a scos șutul lui Constantinescu
Min. 57 - oi Constantinescu
Min. 55 - oi Moreno
Min. 55 - oi Nicoară
Min. 49 - Altă ocazie de gol a nemțenilor. Stana a reluat cu capul, pe spate, dar Mingote a fost pe fază și a respins în lateral.
A început repriza a doua
PAUZĂ
Min. 45 - Altă șansă de gol pentru Ceahlăul, dar Mingote a prins o minge care se ducea pe capul lui Marc.
Min. 33 - Prima schimbare la Ceahlăul. A ieșit Ștefănescu, a intrat ACHIM.
Min. 28 - GOOOL PANDURII: 0-1, MATULEVICIUS. Masivul atacant a profitat de o eroare în lanț a nemțenilor, dar și a portarului Miron ieșit neinspirat în afara careului și, cu șansă, pentru că mingea a ricoșat spre poartă, s-a înălțat și a finalizat.
Min. 15 - Altă ocazie de gol. Cazan a reluat cu capul o centrare bună venită din corner, dar mingea a trecut peste transversală.
Min. 14 - Cea mai mare ocazie de gol a meciului i-a aprținut Ceahlăului. Rada, de la Pandurii, a fost foarte aproape de un autogol la centrarea lui Gheorghiu.
Min. 11 - Prima oportunitate de gol și a celor de la Pandurii, numai că Nicoară n-a lovit cum trebuie mingea, deși se afla în poziție bună în careul de 16 metri, iar aceasta s-a dus mult pe lângă poartă.
Min. 8 - Ceața s-a mai risipit, spre bucuria fotbaliștilor.
Min. 6 - Prima oportunitate de a deschide scorul le-a aparținut nemțenilor, prin Golubovici a cărui minge trimisă cu capul, din interiorul careului, a trecut pe lângă stâlpul din stânga porții lui Mingote.
Min. 1. În acest moment, meciul se dispută pe o ceață sâcâietoare
A început partida.
Etichete: liga 1 , ceahlaul , pandurii , pandurii pustai , video ceahlaul - pandurii , primul examen pentru pustai , video ceahlul pandurii digi sport , live text ceahlaul pandurii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...