Oțelul - Rapid 2-0. "Dubla" lui Cristi Cristea a adus prima victorie a gălățenilor! VIDEO
01.09.2014, 18:03În căutarea primei victorii din acest sezon, Oţelul a început curajos meciul cu Rapid. Gălățenii aveau de partea lor și istoria ultimelor confruntări: pe teren propriu nu mai pierduseră în meci direct din martie 2008.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gazdele au început curajos meciul, iar Tudorie a lovit cu capul mingea venită dintr-o centrare a lui Zaharia. La acea fază, Bornescu a fost pe fază și a reușit să evite golul, însă nu a mai avut nimic de făcut peste doar câteva zeci de secunde.
Cristi Cristea a deschis scorul în minutul 9, după ce a finalizat excelent o pasă lungă a lui Cucu.
Elevii lui Ionel Ganea puteau să egaleze, dar veteranul Pancu, excelent găsit în careu de Savin, a tras puţin pe lângă poarta lui Plopeanu în minutul 19.
Nici partea a doua nu a început mai bine pentru Rapid. Nemarcat în centrul careului, același Cristi Cristea şi-a trecut în cont "dubla", din centrarea lui Murgoci, printr-o execuție acrobatică.
Cu 15 minute rămase până la final, Oțelul a fost nevoită să joace în 10, după eliminarea lui Avdic pentru un fault la Negru. A fost al șaselea cartonaș roșu primit de jucătorii lui Weiss în tot atâtea etape scurse de la începutul campinatului.
Chiar și așa, giuleştenii nu au profitat de superioritatea numerică și s-au recunoscut învinși pentru a treia oară în acest sezon, după insuccesele cu Steaua și Astra.
De cealaltă parte, după victoria cu 2-0, Oţelul îşi trece în cont prima victorie în acest sezon.
Echipele de start:
Oţelul: Plopeanu - Cojoc, Sipovic, Măruș, Murgoci - S. Cucu, Milea - Zaharia, Cristea, Avdic - Tudorie
Rapid: Bornescu - Savin, Mera, Tânc, Al. Iacob - Negru, Săndulescu - L. Buş, Dică, Coman - Pancu
LIVE TEXT
Min 90+3. FINAL DE MECI! OȚELUL REUȘEȘTE PRIMA VICTORIE A SEZONULUI! RAPID RĂMÂNE CU 5 PUNCTE DUPĂ 6 ETAPE!
Min 90. Partida este prelungită cu 3 minute.
Min 82. Ratare mare Oțelul! Zaharia a driblat un adversar, s-a poziționat excelent la limita careului, dar a șutat pe centrul porții, de la 12 metri, de unde Bornescu a izbutit să respingă printr-un reflex spectaculos.
Min 79. Ultima modificare a gazdelor: Tudorie îi lasă locul lui Moglan
Avdic este al șaselea jucător eliminat pentru Oțelul în doar șase etape scurse de la începutul campionatului
Min 77. ELIMINARE OȚELUL! Avdic a fost eliminat pentru o intrare dură, cu picioarele înainte, la Vali Negru
Min 75. Zaharia a tras puternic din afara careului, Bornescu a fost la post și a reușit să rețină
Min 73. Eroul meciului, Cristi Cristea, îi lasă locul lui Serkan.
Min 72. Nou-intratul Roșu primește un avertisment pentru că l-a tras de tricou pe Măruș
Min 69. Modificare în lotul Rapidului: Pancu este înlocuit de Roșu
Min 60. GOOOOOL OȚELUL! Murgoci i-a centrat în careu lui Cristi Cristea, care a reluat spectaculos, din cădere, din centrul careului rapidist
CLICK AICI PENTRU GOLUL 2 AL LUI CRISTEA
Min 58. Schimbare Oțelul: Milean îi lasă locul lui Adăscăliței
Min 55. Murgoci primește un cartonaș galben pentru o lovire cu cotul.
Min 54. Ganea forțează atacul și îl introduce pe Ciolacu în locul lui Săndulescu
Start de repriză echilibrat, mingea este plimbată mult la mijlocul terenului
Min 46. Începe a doua repriză.
Min 45+2. PAUZĂ! Oțelul conduce cu 1-0 după prima parte
Min 45+1. Pancu a șutat peste poartă din lovitură liberă, dintr-o poziție bună - de la 20 de metri de buturile gălățene.
Min 43. Emil Dică a marcat în finalul reprizei, însă golul este anulat corect pentru o poziție de offside.
Început de meci favorabil Oțelului, la fel cum au fost și ultimele 5 confruntări directe. Gălățenii sunt neînvinși acasă în fața rivalilor de azi din 2008 încoace (3 victorii și două egaluri)
Min 24. Pancu este avertizat pentru o simulare în careu. Atacantul Rapidului și-a recunoscut greșeala și și-a cerut scuze în fața spectatorilor și a arbitrului
În tribunele arenei gălățene sunt prezenți 4000 de suporteri
Min 18. Savin l-a găsit foarte bine în careu pe Pancu, iar vârful giuleștenilor a ratat din interiorul careului, din poziție centrală. Șutul său la colțul lung a trecut la o palmă de poarta lui Plopeanu
CLICK AICI PENTRU RATAREA MONUMENTALĂ A LUI PANCU
Min 9. GOOOOOL OȚELUL! Gălățenii au deschis scorul prin Cristian Cristea. Mijlocașul gazdelor a preluat frumos pe piept o pasă lungă a lui Cucu, Mera nu l-a putut opri, iar apoi a introdus balonul în plasă printr-un șut pe centrul porții de la 7-8 metri
CLICK AICI PENTRU FAZA VIDEO DE LA PRIMUL GOL AL PARTIDEI
Min 6. Tudorie a reluat periculos spre poartă, printr-o lovitură de cap din interiorul careului mic, dar Bornescu a reușit să rețină
Min 1. A început partida de la Galați
Etichete: otelul - rapid live , otelul - rapid video , otelul - rapid live video , otelul - rapid liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...