Exclusiv Surpriză de proporții! Al 4-lea club din Liga 1 a intrat în insolvență!
26.10.2016, 17:55Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș, care are în componența sa și echipa de fotbal Gaz Metan, a intrat în procedura de reorganizare financiară.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gaz Metan Mediaș este una dintre revelațiile actualei ediții de campionat. Nou promovată în Liga 1, echipa antrenată de Cristi Pustai a încheiat turul pe poziția a 5-a a clasamentului, cu 20 de puncte.
Lucrurile nu stau însă la fel de bine și din punct de vedere financiar. Cu datorii de aproximativ 4 milioane de euro, Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș a solicitat intrarea în procedura de insolvență, cerere acceptată marți, 25 octombrie, de judecătorii Tribunalului Sibiu.
Falimentul clubului a fost cerut încă din mai 2014, 6 baschetbaliști și antrenorul de atunci al echipei Gaz Metan, Marcel Țenter, au cerut falimentul clubului pentru datorii totale de 200.000 de euro.
Cea mai mare datorie a clubului Gaz Metan este însă către bugetul statului, 3,3 milioane de euro. De altfel, clubul se află în plin proces cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu.
Jucătorii antrenați de Cristi Pustai nu și-au încasat salariile pe ultimele două luni, însă au primit asigurări că lucrurile vor intra în normal în perioada următoare.
"Intrarea în insolvență este cea mai bună soluție în momentul de față pentru Gaz Metan. Se va întocmi un plan de reorganizare în așa fel încât să ieșim din insolvență până la finalul sezonului", a afirmat un oficial al medieșenilor, pentru Digi Sport.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Pandurii, ASA Tg. Mureş şi CFR Cluj sunt celelalte echipe din Liga 1 aflate în insolvenţă. Dinamo este singura echipă care a reușit să iasă din insolvență. Rapid, U Cluj, Oţelul şi Farul, în schimb, n-au putut respecta planul de reorganizare şi au ajuns la faliment.
Etichete: gaz metan , insolventa , gaz metan insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...