Exclusiv Lovitură dată de Becali! Moruţan e al FCSB-ului! "Am vorbit cu Gigi acum 30 de minute"
09.07.2017, 18:29UPDATE 20:25: Finanţatorul Botoşaniului, Valeriu Iftime, a anunţat în direct la Digi Sport că Olimpiu Moruţan va fi jucătorul FCSB-ului, dar că va rămâne la Botoşani în următorul sezon.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
"Va fi jucătorul nostru până la finalul turului. A fost o discuţie la obiect cu domnul Becali acum 30 de minute. În principiu, lucrurile sunt făcute. Va fi o discuţie cu jucătorul. Mai sunt discuţii cu domnul Becali să vedem nişte condiţii. Mai avem o ofertă de la cineva, din zona Ucrainei. Cea mai bună soluţie ar fi să ajungă la Steaua. Vreau să rămână jucătorul la noi şi Steaua a acceptat asta. Domnul Becali nu se gândeşte mult. Spune: 'Nu pot aşa ceva. Punct'. Jucătorul va ajunge la Steaua într-o mare proporţie. E O chestie de detalii şi eu nu ţin mult la asta", a spus Valeriu Iftime, finanţatorul Botoşaniului.
Gigi Becali i-a convins pe conducătorii lui FC Botoşani şi e aproape să dea o nouă lovitură pe piaţa transferurilor. Moldovenii au anunţat că sunt pregătiţi să accepte oferta de 700.000 de euro făcută de patronul de la FCSB pentru Olimpiu Moruţan (18 ani).
"Deocamdată sunt discuţii avansate. Nu e singura discuţie cea cu Steaua. Dacă se va concretiza sunt sigur că Moruţan va avea nevoie de Botoşani pentru că va rămâne aici până în sezonul viitor.
Pentru Steaua ar fi o super-afacere pentru că ar pune mână pe un jucător de super-perspectivă. Foarte important pentru naţionala U21 şi în viitor pentru naţionala mare", a spus Cornel Şfaiţer, preşedintele moldovenilor, pentru Digi Sport.
"Am oferit pentru Moruţan 700.000 de euro şi 20% dintr-un viitor transfer. Mi-a spus că parcă l-am mai înmuiat cu discuţia de azi", a spus Becali, la Digi Sport Special, cu două zile în urmă.
Tânărul de 18 ani e dorit neapărat de patronul roş-albaştrilor, însă pretenţiile avute de moldoveni au fost până acum considerate exagerate: 1 milion de euro. Becali le-a făcut acum aproximativ două săptămâni o ofertă de 600.000 de euro celor de la Botoșani, după ce prima - 500.000 - a fost refuzată de Iftime. Moldovenii nu s-au lăsat înduplecați, dar par să accepte cele 700.000 de euro în următoarele zile.
19 meciuri are Moruțan în tricoul actualei sale echipe
400.000 de euro este cota de piață a lui Moruțan
Dacă vor accepta banii de la Becali, oficialii Botoşaniului vor realiza cel mai scump transfer din istoria clubului. Precedentul era cel al lui Michael Ngadeu, pe care l-au vândut pe 500.000 de euro la Slavia Praga, în mai 2016.
Miercuri, 12 iulie, Nicolae Dică vine în studioul Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club (de la ora 19:30), pentru a vorbi despre tot ce s-a întâmplat la FCSB în această vară, dar şi despre planurile de viitor ale echipei.
Etichete: becali , fcsb , morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...