Steaua l-a transferat pe Momcilovic. Detaliile mutării
11.01.2016, 16:30UPDATE 13:40: Marko Momcilovic este noul jucător al Stelei, conform finanţatorului roş-albaştrilor, Gigi Becali.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Transferul lui Momcilovic e făcut, s-a semnat, tot.", a declarat Gigi Becali.
28 de ani are Momcilovic
250.000 de euro plăteşte Steaua pentru Momcilovic
10.000 de euro pe lună va câştiga Momcilovic la Steaua
UPDATE 12:40: Preşedintele celor de la Pandurii Tg. Jiu, Narcis Răducan, a vorbit, în direct la Digi Sport, despre transferul lui Marko Momcilovic la Steaua.
"Suntem în discuții foarte avansate cu Steaua. Discuțiile presupun o înțelegere între cluburi și una între jucător și Steaua. Suntem la un pas, dar până nu se pune pe hârtie nu am ce să zic. Noi avem acordul verbal, dar trăim în România, suntem în fotbal și știm că pot interveni lucruri. La această sumă am ajuns, 250.000 de euro.
Probabil că în cursul serii sau mâine vom face și actele. Noi ne-am făcut socotelile. Am luat în calcul faptul că pierdem un jucător important dar cu acești bani noi vom lua 4 jucători care vor îmbunătăți jocul echipei și vom ieși în avantaj și noi. Nu se putea cere o sumă fabuloasă pentru că e în ultimele luni de contract și cred că e ceva corect. Toată lumea e mulțumită. Vom folosi banii strict pentru a ne întări și ne vom întări în toate compartimentele.", a afirmat Narcis Răducan.
UPDATE 11:15: Gigi Becali a confirmat transferul lui Marko Momcilovic la Steaua. "Ne-am înţeles cu Momcilovic. I-am zis lui Reghe că-l aduc pe Momciovic. Ne costă 250.000 de euro şi-i dau băiatului 100.000 de euro la semnătură.", a declarat finanţatorul Stelei la Sport.ro.
Momcilovic a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu în vara anului 2013, iar contractul său cu gruparea gorjeană expiră la finalul ediţiei 2015-2016 a Ligii 1.
UPDATE 10:40: Marko Momcilovic este foarte aproape aproape de Steaua. După ce campioana a ajuns la un acord cu Pandurii pentru transferul fundaşului stânga de 28 de ani, jucătorul s-a înţeles şi el cu oficialii roş-albaştrilor.
"Negociem de două luni cu Steaua. Într-adevăr acum suntem foarte aproape de finalizarea înţelegerii, Mai sunt câteva mici detalii de pus la punct", a declarat Narcis Răducan, pentru Digi Sport.
Momcilovic, care a intrat în ultimele 6 luni de contract cu gruparea gorjeană, va semna în cursul zilei de azi cu Steaua. Pandurii Tg. Jiu primeşte în schimbul jucătorului suma de 200.000 de euro. Iniţial, jucătorul nu fusese de acord cu oferta trupei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, însă Gigi Becali a plusat la salariu şi l-a convins pe Momcilovic să semneze cu Steaua.
Momcilovic va fi cel de-al patrulea jucător adus de Steaua în această iarnă, după Bourceanu, Pintilii şi Pârvulescu.
În vârstă de 28 de ani, fundaşul stânga Marko Momcilovic se află pe lista de achiziţii a clubului Steaua pentru partea a doua a sezonului. Fotbalistul sârb este unul dintre cei mai constanţi jucători din lotul echipei Pandurii, el lipsind doar într-un singur meci al echipei sale în acest sezon.
Preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat că fundaşul sârb Marko Momcilovic va fi cedat la Steaua doar în condiţii financiare avantajoase.
"Marko este unul dintre pilonii de rezistenţă ai echipei şi ne vom despărţi doar în condiţii avantajoase, care să ne ofere libertatea de a folosi acei bani pentru alte mutări. În caz contrar, ne vom baza pe el chiar dacă termină contractul, pentru că vrem să facem performanţă în acest an, să facem oltenii mândri de echipa lor" a afirmat Narcis Răducan, pentru AGERPRES.
Sursele Digi Sport susţin că Steaua şi Pandurii s-au înţeles deja asupra sumei de transfer a lui Momcilovic - 200.000 de euro. Jucătorul nu este însă mulţumit de oferta financiară pe care i-a făcut-o campioana României, acesta fiind punctul în care tratativele s-au împotmolit. Dacă roş-albaştrii îi vor face fotbalistului o ofertă mai bună, sunt şanse ca el să semneze în cele din urmă. Altfel, va mai juca la Pandurii până în vară, când va deveni liber de contract şi va putea semna cu orice echipă.
Etichete: steaua , pandurii , narcis raducan , marko momcilovic , momcilovic steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...