Video UEFA a anunţat care a fost cel mai frumos gol de la Euro 2016. Shaqiri a fost învins de Gera
13.07.2016, 13:40VIDEO Portugalia - Franța 0-0 (1-0 d.p.). Eder le-a adus portughezilor primul titlu din istorie, dar nu golul fotbalistului de la Lille a fost ales cel mai frumos al turneului final din Franța.

SuperLiga: Univ. Craiova - Farul, sâmbătă, 19:00, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - Botoșani, sâmbătă, 16:00, DGS 1
UEFA a anunţat cea mai frumoasă execuție de la Euro 2016, care i-a aparținut lui Zoltan Gera (37 de ani), din naționala Ungariei. Mijlocașul celor de la Ferencvaros a marcat un singur gol la acest turneu final continental, dar care s-a dovedit până la urmă a fi și cel mai frumos, în opinia fanilor. Maghiarul a primit cele mai multe voturi din partea suporterilor, iar golul său a fost desemnat astfel cel mai frumos de la Euro.
Gera a deschis scorul în minutul 19 al partidei Ungaria - Portugalia, scor 3-3, din faza grupelor, cu un șut cu stângul, după o preluare scurtă pe piept, în stânga lui Rui Patricio.
Astfel, fotbalistul ungur l-a devansat pe Shaqiri, autor al unui gol superb în Elveția - Polonia, scor 1-1 (5-6 d.l.d.). Multă lume a crezut că ”foarfeca laterală” a fotbalistului de la Stoke, care i-a readus pe elvețieni în meciul din ”optimi”, va fi de departe execuția acestui European.
Trebuie să menționăm faptul că acest premiu a fost acordat ca urmare a voturilor pe care fanii le-au exercitat pe site-ul uefa.com, astfel că fanii naționalei Ungariei s-au dovedit a fi cei mai incisivi.

Cele mai frumoase goluri de la Euro 2016
GOLUL EURO 2016: Gera (Ungaria - Portugalia 3-3)
Golul semifinalelor: Ronaldo (Portugalia - Țara Galilor 2-0)
Golul sferturilor: Robson Kanu (Țara Galilor - Belgia 3-1)
Golul optimilor: Shaqiri (Elveția - Polonia 1-1, 5-6 d.l.d.)
Golul grupelor: Gera (Elveția - Portugalia 3-3).
VIDEO cu golul marcat de ZOLTAN GERA
Etichete: zoltan gera golul euro 2016 , gera ungaria portugalia 3-3 , cel mai frumos gol euro 2016 , goluri euro 2016 , euro 2016 gera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu şi-a cerut scuze pentru schimbul aprins de replici cu...