Propunerea Stelei pentru a se evita noi probleme cu naționala. ”Se va discuta în Comitetul Executiv”
17.02.2016, 22:08Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat data la care va începe cantonamentul dinaintea turneului final din Franța: 16 mai. Cum la 14 mai se va disputa finala Cupei României iar meciurile din play-out nu se vor termina până atunci, există posibilitatea ca unele echipe, cazul Craiovei, să rămână fără jucătorii cei mai buni pe final de sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce Mircea Sandu a spus la Digi Sport care sunt regulile UEFA și cum trebuie ele respectate cu strictețe, Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a replicat, tot într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, care ar fi soluția.
”Putem juca niște etape intermediare pentru a programa finala Cupei României mai devreme, iar așa campionatul se va termina mai repede, undeva pe 7-8 mai.
Din ce am înțeles, dar nu știu sigur, prima parte a cantonamentului va fi una mai lejeră, ar fi vorba de o săptămână, în care vor merge și soțiile. Așa am înțeles eu.
Problema mai mare va fi cu jucătorii care evoluează în străinătate. Un caz este cel al lui Florin Andone, de la Cordoba, care va avea meciuri până la finalul lui mai.
Pentru noi, ar fi o soluție, să mai jucăm o etapă intermediară, astfel ca sezonul să se încheie mai repede. Comitetul Executiv, care va avea loc luni sau marți, săptămâna viitoare, va analiza acest caz”, a spus Reghe.
Când a fost chestionat dacă se teme de vreo suspendare a sa sau a clubului în proxima ședință a Comitetului Executiv pentru că Anghel Iordănescu insistă pe marginea acestui subiect, antrenorul Stelei a replicat:
”Cred că este mai important ca Anghel Iordănescu să-și rezolve problema din vară cu acest cantonament, decât să aibă o problemă cu așa-zisul boicot al Stelei. Pentru că noi nu am făcut nimic rău.
Eu îl simpatizez pe Nea Puiu, dar acest lucru nu cred că mai trebuie discutat. Nu avem nici o problemă cu naționala", a încheiat Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.
Etichete: steaua , euro 2016 , anghel iordanescu , steaua nationala , romania euro 2016 , reghecampf steaua nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...