Exclusiv Pițurcă era cu ochii pe Ianis Hagi de câțiva ani: "E peste Gică!" 3 calități prin care își depășește tatăl
16.10.2016, 13:05Ianis Hagi este cel mai bine cotat tânăr fotbalist român al momentului, mai ales grație prestațiilor de la echipa a doua a Fiorentinei. A fost de multă vreme în vederile fostului selecționer Victor Pițurcă, iar acesta spune că, la aproape 18 ani, este peste ceea ce juca Gică Hagi la vârsta lui.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Eram cu ochii pe el de-acum câțiva ani", spune Pițurcă. Lovirea mingii cu ambele picioare, fantezia și jocul rapid îl fac pe fostul selecționer să afirme că Ianis este, ca joc, chiar peste tatăl său. În schimb, mai are de lucrat la capitolul fizic.
Marea problemă, în opinia lui Pițurcă, a fost chiar transferul la Fiorentina, acolo unde joacă la Primavera. În timp, Ianis ar putea deveni creatorul de care are nevoie naționala României, dar cel mai important este să joace la prima echipă. Pițurcă i-a dat dreptate "Regelui", care în ultima vreme a criticat selecția de la echipele de juniori ale României, pentru că Ianis a fost chemat foarte rar.
"Mie mi se pare extraordinar, adică eu eram cu ochii pe el de-acum câțiva ani și am spus că va ajunge un fotbalist mare. Ei, bine, nu prea mi-a plăcut în momentul când a fost transferat la Fiorentina. Cel puțin eu, din afară, mi-aș fi dorit să mai joace la Viitorul, fiindcă avea nevoie să joace la nivelul ăsta, însă e un jucător plin de calități. Lovește mingea cu ambele picioare, joacă poziție viitoare foarte rapid, ceea ce nu făcea Gică. În schimb, are probleme fizice, la forță. Gică avea forță formidabilă. Ianis nu are, dar aici se poate lucra", a declarat Victor Pițurcă, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.
"E mai fin decât Gică Hagi. Gică, în general, avea și o tehnică foarte bună. Se remarca prin forță și prin lovirea mingii, dar Ianis, în schimb, joacă foarte bine pentru ceilalți din jurul lui, ceea ce Gică, nu făcea, când era tânăr. I-a trebuit mult timp să treacă, să ajungă să joace de maniera asta la maturitate, de-abia după ce a venit la Galatasaray. În schimb, Ianis vede faza cu câteva fracțiuni de secundă înainte, ceea ce e foarte important pentru un jucător, iar mingea se duce exact acolo unde trebuie", a mai spus tehnicianul.
"Poate fi acel creator care i-ar trebui echipei naționale, dar are nevoie să joace. La Fiorentina nu cred că poate să joace în momentul ăsta, fiindcă Fiorentina dispune de jucători foarte buni. La Primavera joacă, însă e nevoie de mult mai mult ca să poată să facă saltul la echipa națională, nu poți să aduci un jucător care joacă la Primavera la echipa națională, acest lucru e foarte clar. Dar, din punctul meu de vedere, Ianis nu avea voie să lipsească de la celelalte loturi, aici sunt de acord cu Gică", a încheiat Pițurcă.
Etichete: ianis hagi , hagi romania , hagi nationala , hagi piturca , piturca ianis hagi , piturca ianis hagi romania , piturca ianis hagi nationala , piturca ianis hagi fiorentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...