Tamaş, devastat după o nouă umilinţă: "Nu vă pot spune ce e în sufletul meu! Aş renunţa la fotbal, sincer"
01.03.2017, 22:25VIDEO Steaua - Dinamo 1-3. Dinamo Bucureşti s-a calificat în finala Cupei Ligii la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală FC Steaua Bucureşti cu scorul de 3-1 (1-0), miercuri seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din manşa a doua a semifinalelor competiţiei.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Dinamo, care în tur s-a impus cu scorul de 4-1, a câştigat prin golurile marcate de Dan Nistor (37), Patrick Petre (74) şi Sergiu Hanca (82 - penalty), pentru Steaua punctând Denis Alibec (64 - penalty).
Echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare a ajuns la trei victorii consecutive în derby-urile cu Steaua, care nu a mai câştigat de 10 meciuri în faţa marii rivale. Ca atare, în rândul steliştilor înfrângerea a venit ca o nouă lovitură în moral, într-o perioadă în care echipa joacă foarte slab.
Gabi Tamaş, cunoscut pentru faptul că spune mereu lucrurilor pe nume, a fost extrem de tranşant la flash-interviul de după derby.
"Nu vă pot spune ce e în sufletul meu. Aș renunța la fotbal, sincer. Chiar și eu, nu știu... să pierzi de 3 ori într-un derby cu Dinamo e ceva neplăcut. Am jucat să câștigăm. Nu am venit să întoarcem rezultatul, ci să jucăm și să câștigăm. Se putea întoarce rezultatul, dar nu în maniera în care am jucat în această seară", a declarat Gabriel Tamaș, la finalul meciului Steaua - Dinamo 1-3, pentru ca apoi, întrebat despre cauzele care au dus la jocul sub orice critică al roş-albaştrilor, să puncteze: "La antrenamente am putea să-i batem și pe Barcelona. E prea mare diferența dintre ce e la antrenamente și la meciuri. Românește vorbind, poate facem pe noi la meciuri, nu știu... Cum poți spune lipsă de valoare, când avem un lot cu cei mai valoroși jucători?".
Reghecampf este pus la zid de patron, niciodată în istoria recentă Steaua neavând un joc mai puţin estetic decât în acest moment. Chiar şi aşa, fundaşul e convins că nu staff-ul tehnic e principalul responsabil pentru prestaţiile atât de slabe.
"Greșelile individuale sunt cam dese. Facem una și luăm gol. Vreți să ajungeți la demisie? Haideți să vă spun ceva: poate să vină și Guardiola, și Mourinho, oricine, că nu joacă staff-ul. Staff-ul e aici să pregătim meciul și să ne spună totul despre echipa adversă, dar noi jucăm. Vă dați seama că și ei ar vrea să intre pe teren", a mai spus Tamaş, pentru ca apoi, întrebat de şansele la titlu, să spună: "Nu ne temem că vom pierde campionatul, dar dacă vom juca la fel, îl vom pierde".
Etichete: tamas , tamas steaua , steaua tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un jurnalist al ziarului german Bild, specializat în analiză militară, a sugerat că noua rachetă...