VIDEO Șahtior - Man. United 1-1. Echipa lui "Il Luce" este invincibilă în fața britanicilor
Șahtior Donețk rămâne neînvinsă pe teren propriu în fața echipelor din Anglia. Miercuri seară, echipa antrenată de Mircea Lucescu a remizat, scor 1-1, cu Manchester United, în etapa a doua a Grupei A din UEFA Champions League.
Britanicii au fost cei care au deschis scorul, prin Danny Welbeck (18), profitând de o greșeală a lui Rakitskiy, care a respins greșit o centrare a lui Fellaini, de pe dreapta. Cu patru minute înainte, Cleverley l-a atins pe gleznă pe Alex Teixeira în careu, dar arbitrul Kralovec a lăsat jocul să continue.
După începutul bun al elevilor lui David Moyes, "minerii" au echilibrat și au forțat o egalare rapidă, însă apărarea lui United a fost aproape de netrecut. La prima oportunitate, Rakitskiy a blocat în fața porții un șut al coechipierului Srna (22), apoi jocul a decurs fără faze clare de poartă, pe fondul dominării "minerilor". În prima repriză s-a mai putut remarca un șut din afara careului trimis de Alex Teixeira, prins fără probleme de David De Gea.
Șahtior a ieșit mai bine și de la cabine și a continuat să îi înghesuie pe campionii Angliei în propriul careu. În ciuda dominării ucrainene, United a trecut foarte aproape de golul al doilea, la șutul lui van Persie, blocat de Rakitskiy în careu (70). Peste șase minute avea să vină și egalarea, Taison reușind să puncteze după o respingere greșită a lui Vidic la o centrare a aceluiași Rakitskiy. Același Taison a avut șansa unui gol de trei puncte, însă centrarea lui deviată de Smalling a fost scoasă de sub bară deDavid De Gea.
Cu acest egal, Șahtior Donețk își păstrează invincibilitatea pe teren propriu, în fața echipelor de Premier League. Ryan Giggs a devenit, miercuri, fotbalistul cu cele mai multe apariții în UEFA Champions League (DETALII AICI).