Iranienii au întrerupt transmisia tragerii la sorți a grupelor CM 2018 din cauza prezentatoarei Maria Komandnaya
02.12.2017, 19:39Vineri seară a avut loc tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial din 2018. Evenimentul a avut loc la Palatul de Stat Kremlin și a putut fi urmărit în direct în aproape toate tările lumii.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Iranul, a cărui echipă s-a calificat la turneul final, a făcut excepție, deși televiziunea de stat precizase că va difuza gala. Astfel, milioanele de fani iranieni nu au putut afla în timp real în ce grupă a fost repartizată naționala lor, motivul fiind unul greu de imaginat.
Concret, presa internațională anunșă că IRIB televiziunea care trebuia să difuzeze gala a decis întreruperea transmisiei în momentul în care și-a făcut apariția rusoaica Maria Komandnaya, cea care a prezentat gala alături de fostul golgheter al Cupei Mondiale din 1986, englezul Gary Lineker.
Iranienii au fost extrem de deranjați de modul în care Maria a fost îmbrăcată și în locul galei au redifuzat un interviu cu Luis Figo. Fanii iranieni au aflat abia mai târziu că naționala țării lor va evolua în Grupa B, alături de Portugalia, Spania și Maroc.
Dacă pentru restul lumii decizia televiziunii este una cel puțin controversată, fanii iranieni sunt oarecum obișnuiți cu acest fel de cenzură.
Același lucru s-a întâmplat înaintea Campionatului Mondial din 2014, atunci când în locul rusoaicei s-a aflat Fernanda Lima. Decolteul fotomodelului i-a iritat serios atunci pe iranieni, care au atacat-o dur pe Fernanda Lima pe rețelele de socializare.
Etichete: maria komandnaya , iran cm2018 , maria komandnaya iran
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...