Video Academic Sofia - CSM Oradea 75-72. Calificarea în grupele Ligii Campionilor se decide în retur
04.10.2016, 21:05CSM Oradea a pierdut primul meci din dubla cu Academic Sofia, scor 72-75. Campioana României joacă returul pe teren propriu, joi, de la ora 19:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, pentru un loc pe tabloul principal al Ligii Campionilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campioana României, CSM CSU Oradea, a rămas în cărţi pentru calificarea pe tabloul principal al Basketball Champions League. Echipa condusă de pe margine de Cristian Achim a pierdut la doar 3 puncte în prima manşă a turului doi preliminar, pe terenul campioanei Bulgariei, Academic Sofia.
Gazdele au încheiat primul sfert cu avantaj minim, scor 22-21, însă orădenii au avut un al doilea sfert excelent, iar la jumătatea partidei conduceau cu 38-34.
Cu 10 minute înainte de finalul partidei, CSM era încă în avantaj, scor 57-54, dar în final a plătit tribut lipsei de consistenţă pe faza defensivă.
Bulgarii au profitat şi s-au impus cu 75-72, graţie şi formei bune a lui Maksym Kornienko, autor a 18 puncte şi 9 recuperări, şi a lui Hristo Zakariev, care a încheiat meciul cu 17 puncte. De la orădeni cel mai prolific jucător a fost Martin Zeno, cu 18 puncte şi 4 recuperări.
Manşa secundă va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 2, joi, de la ora 19:00.
Sursa foto: Facebook/CSM Oradea
Etichete: video , liga campionilor , csm oradea , academic sofia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...