Video Spectacol în ring, la "Bătălia Titanilor". Knock-out-uri pe bandă rulantă la gala transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport
28.11.2017, 23:10"Bătălia Titanilor" a avut toate ingredientele unei gale de succes. Knock-out-urile au curs pe bandă rulantă în gala transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport.

SuperLiga: Sepsi - Farul, sâmbătă, 17:00, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1
În seria meciurilor de box s-a remarcat Robert Cristea. După o primă serie care l-a îngenuncheat pe Marius Răcaru a urmat o lovitură decisivă, la ficat. Gabriel Stan a reuşit la rândul său un KO tehnic, în confruntarea cu George Mehedinţeanu.
Într-un alt meci de box Marius Gheorghe nu a avut replică la stilul spectaculos al lui Robert Gusti. Acesta s-a impus după ce adversarul său a fost numărat de două ori, în prima repriză.
În cel mai aşteptat duel pugilistic marea surpriză a reuşit-o Mugurel Sebe, care i-a luat centura favoritului Bili Mustafa. Experimentatul boxeur l-a măcinat în continuu pe Mustafa, iar victoria a venit după decizia arbitrilor, cu 2-1.
În seria meciurilor de kickboxing cea mai explozivă lovitură i-a aparţinut lui Costin Mincu. Adversarul său, Iulian Socol, a avut nevoie de intervenţia medicilor.

Loviturile de picior ale campionului Adrian Peţenchea au fost năucitoare pentru Dragoş Nicolae. O lovitură de genunchi i-a stins lumina adversarului.
Ionuţ Iancu a fost prea puternic pentru Ştefan Verder, care a făcut cunoştinţă cu podeaua. Într-un alt meci cu centura pe masă, Alin Cobzaru a câştigat cu decizie unanimă în faţa bulgarului Ali Ali, după un meci echilibrat.
Etichete: video batalia titanilor , ko gala kickboxing , batalia titanilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

O reducere a numărului de trupe americane din Europa de Est, menţionată săptămâna aceasta de presa...