**VIDEO** Viitorul - CS Severin 3-4. Costea, omul meciului la ultimul joc pentru olteni
La ultima reprezentaţie în Liga 1, înainte de retrogradare, CS Turnu Severin a câştigat cu scorul de 4-3 pe terenul revelaţiei din ultimele etape, Viitorul Constanţa.
Golurile constănţenilor au fost marcate de Puţanu (18) şi Rusu (39 - pen., 62), în timp ce oaspeţii au învins graţie reuşitelor semnate de Mihai Roman (8), Florin Costea (52, 78) şi Vranjkovic (87).
Oaspeţii au început tare şi au deschis scorul în al optulea minut de joc, prin Mihai Roman, care a punctat cu un şut pe jos, din centrul careului. 10 minute mai târziu, Puţanu a egalat cu capul, din apropiere, după o centrare venită dintr-o fază fixă. Oltenii au mai ameninţat prin Dorel Stoica (22, 34), dar constănţenii au fost cei care au intrat cu avantaj la pauză, după ce Vlad Rusu a transformat un penalty obţinut de Lazăr (39).
Florin Costea şi-a început recitalul în minutul 52, când a prins un şut de zile mari de la peste 25 de metri, direct la rădăcina barei drepte a porţii apărate de Buzbuchi, egalând la 2 pentru severineni. Lazăr a fost şi el periculos (55), înainte ca Benzar să rateze o ocazie importantă, din pasa lui Rusu, care l-a întors de două ori pe Bălău. Vlad Rusu a realizat dubla cu un şut frumos, din interiorul careului, după o pasă a lui Chiţu (62). Florin Costea l-a imitat, în minutul 78, plasând din nou mingea la rădăcina aceleiaşi bare, cu un nou şut din afara careului, de această dată cu dreptul. Golul victoriei oaspeţilor a venit cu trei minute înaintea finalului timpului regulamentar, din partea lui Vojislav Vranjkovic.
A fost ultimul meci în Liga 1 pentru CS Turnu Severin, echipă care nu a obţinut licenţa şi a retrogradat şi sportiv, de pe locul al 15-lea. A fost, totodată, ultima reprezentaţie a lui Florin Costea în tricoul oltenilor, el terminându-şi contractul în această vară.